Sâ 17.10.2009    07:00

This is a picture of a person I don't know >> Pere Faura, sâmbătă, 17 octombrie, ora 19.00, Sala Rondă

This is a picture of a person I don’t know este un solo multidisciplinar despre conceptul de singurătate şi despre ideea de nostalgie ca modalitate de evadare din singurătate. Prin mixajul dintre materiale muzicale video preexistente şi filmări efectuate cu o mini-cameră video, This is a picture of a person I don’t know propune o structură complexă a timpului şi memoriei care le permite spectatorilor să călătorească prin propria lor istorie, dar şi prin istoria propriu-zisă a piesei. This is a picture of a person I don’t know lansează o călătorie emoţionantă prin câmpurile memoriei şi ale nostalgiei, într-un mod plin de umor şi de poezie, un mod complex, dar transparent, personal, dar accesibil…

Pere Faura (Spania/Olanda) a studiat muzica la Şcoala Diaula şi la Conservatorul din Barcelona pentru mai mult de 10 ani, specializarea flaut şi canto. Ulterior a urmat timp de 2 ani cursurile de teatru ale Institut del Teatre în Barcelona, alternându-le cu antrenament de balet şi dans contemporan. În 2002 Pere s-a mutat la Amsterdam şi în 2006 a absolvit coregrafia la School for New Dance Development. Ca dansator, a colaborat cu Jerôme Bel (The Show Must Go On) şi Ivana Müller (While We Were Holding It Together). În 2006, a fost selectat să participe în DanceWeb European Scholarship Program, în cadrul ImPulsTanz Festival în Viena. This is a picture of a person I don’t know (2006), spectacolul său de licenţă a câştigat premiul ITS Festival Choreography Award şi a fost selectat pentru Dansclick Holland Tour, fiind prezentat pe numeroase scene în întreaga Europă.