Ma 19.05.2015    19:30

Seara double-bill: Eternal Feeding & LAY(ERS)

Eternal Feeding
Alina Popa, Florin Flueras

Cu ocazia prezentării Eternal Feeding, Unsorcery lansează un nou format ­ Sesiunile Unsorcery. Într­o perioadă în care arta contemporană este orientată către vizual, obiect și spectacol, Unsorcery se îndreaptă spre altceva. Conceptele Unsorcery sunt actualizate și puse să lucreze în sesiuni atent dramatizate, în care dimensiunea artistică e camuflată într­o practică bazată pe intervenții comportamentale speculative. Corpurile și comportamentele nu sunt doar medii de expresie, focusul se schimbă de pe o estetică bazată pe imagine și reprezentare pe manipularea deprinderilor, afectelor și capacităților. Activitățile Unsorcery pot părea mai apropiate de o metodă somatică, o sectă sau vrăjitorie decât de dans contemporan sau artă. Sesiunile Unsorcery nu sunt workshop­uri, gesturi politice sau critice, nu sunt artă interactivă sau participativă, nici măcar comunitară sau socială, nu sunt obiecte de contemplat sau spectacole de văzut.
Eternal Feeding Session operează cu auto­referențialitate, recursivitate, afecte canibalice, mișcări oroborice ale gândirii și simțirii, cu inserarea de dinamici autofage în atenție și de paradoxuri ce pot produce perturbații și anomalii în mediul în care apar. Prin metode ca supravisarea realității și accelerarea atenției proprioceptive se pot activa salturi temporale și exagerări ale buclelor ce stau la baza creării eului și a lumii.

Mai mult: www.unsorcery.ro/

LAY(ERS)

Piesa „Lay(ers)” a fost creată în 2013 și prezentată în Luxembourg în cadrul rezidențelor ArtistNe(s)t și apoi în stagiunea Centrului Național al Dansului București, iar în iunie 2014 a avut două reprezentații în Festivalul Beyond the Threshold, Seattle International Dance Festival.

„Lay(ers)” a obținut Marele Premiu al competiției ALT CONCURS NAȚIONAL DE COREGRAFIE organizat de Asociația Secția de Coregrafie.

„Lay(ers) este o dezidentificare. Cristina Lilienfeld se dezbracă de straturi succesive de piele, în căutarea eului genuin. Corpul gol al dansatoarei suferă un proces de purificare abrazivă, pielea este spălată, frecată, răzuită cu nisip, pînă la sîngerarea ego-ului. În singurătatea lui, corpul se autoanalizează, simţurile se ascut şi înregistrează, ca un seismograf, fiecare pulsaţie. Lay(ers) este un spectacol despre căutarea de sine, convulsivă, torturantă, care lasă în urmă răni şi gînduri noi, despre pielea care filtrează emoţiile, le catalizează, despre limitele fiinţei, care coincid cu cele ale senzitivităţii.”
Oana Stoica, Dilema Veche

„Lay(ers) (first composed in 2013, and winner of the National Choreography contest) was both choreographed and danced by Cristina Lilienfeld, whose nearly-nude figure—covered in a layer of clay and patches of skin-like material—was fixating in its easefulness, especially in the more preliminary sequences of her evolving movement phrases. An exploration of the body as a vessel for sensation and integration, Lay(ers) began with Lilienfeld’s sweeping circular movements of infantile facility. The work progressed into a full blown provocation of social paradigm as it relates to body image, introspection, and authenticity. Both illusory and literal, Lay(ers) was an abstraction of boundaries but remained concretely experiential for those courageous enough to participate. Although the beginning phases were beautifully organic, Lay(ers) reached its climax when Lilienfeld breached the fourth wall by prompting audience members to enter the stage and paint her skin with the first words that came to mind at the sight of her body. With fingers as bare as Lilienfeld’s breasts and yet somehow more uncertain, onlookers became artists, scripting words onto every facet of her skin with amusing curiosity as if afraid of the body they so similarly possessed. The work ended with almost too-literal finality, however, culminating in a gestural sequence and ultimately, Lilienfeld hand-washing her body of clay and letters alike. She peeled the layers of plastic skin from her slight frame and disappeared, anonymously, into the crowd. While at times, Lay(ers) may have felt dynamically stunted and technically fragile, overall, the work was as satisfyingly digestible as it was compositionally beautiful.”
Miranda Chantelois, Seattle Dances

“Lay(ers)” explorează conexiunea dintre piele ca organ și emotie. Proiectul meu are ca punct de plecare o imagine la care am rezonat foarte puternic atât senzorial cât și emoțional. În imaginea respectivă tema este legata de pielea umană și felul în care ea trăiește, se schimbă, se decojește. M-a dus cu imaginația la acele măști pentru îngrijirea pielii care se desprind asemeni unei a doua pieli de care te dezbraci. Am început să caut similarități între pielea șarpelui care se schimbă când nu mai este potrivită pentru el, între scoarța copacului care se usucă, se crapă într-un mod foarte expresiv și pielea umană.
În această călătorie am descoperit, cu fiecare etapă și strat de piele explorat, noi emoții, din ce în ce mai brute, mai sincere. Pe de o parte pielea exprimă interiorul nostru, iar pe de altă parte o văd ca pe un “paznic” care face legatura între noi și lume. Astfel, este o luptă de a pătrunde în interior, de a lăsa emoțiile să se exprime, de a lăsa sinele să iasă. Lay(ers) este un spectacol în care vă las să pătrundeți în interiorul meu și să mă vedeți în toată vulnerabilitatea.
Cristina Lilienfeld

Cristina Lilienfeld este un coregraf care încercă să scoată în evidență partea de autenticitate din fiecare om și situație cu care intră în contact. Cristina a studiat coregrafia și psihologia căutând punctul în care cele două discipline se întâlnesc.

The starting point for my project was an image which had a lot of emotional and sensual impact over me. In this image I saw the human living skin and how it changes with time, how it peels off and always regenerates. I started to ask myself what guards my skin, what does it guard in somebody else, what hidden emotions or needs are transmitted through skin and what’s the memory of my skin. For me it’s very interesting how skin changes with every difference in the external and internal medium; how it offers a very expressive view of life, movement, death.
I’m proposing a continuous dialogue between the sound, tactile sense and movement.
Lay(ers) is performance about vulnerability and the fight to get inside the emotional body, it’s about showing and offering and receiving the audience inside me. Cristina Lilienfeld