Sâ 26.09.2009    20:30

Out of love for this beautiful title - Iuliana Stoianescu, sâmbătă 26 septembrie, Sala Rondă (etaj 4), ora 20:00

O prezentare realizată în cadrul proiectului Cooperativa performativă, o nouă inițiativă a 5 coregrafi și dansatori care anunță cu mândrie depășirea planului de producție pe acest an. În loc de 5 avem 15 produse de înaltă calitate artistică. Cei cinci artiști și-au permis să lupte împotriva sistemului capitalist bazat pe individualism și concurență dezvoltându-și piesele la comun, copiind unii de la alții, aplicând împreună pentru fonduri și împărțindu-le după. S-au împotrivit cât au putut organizării și centralizării procesului de producție și au dezvoltat noi metode de colaborare care încurajează dezacordul, încăpățânarea și chiar refuzul. Să inceapă revoluția! De la original, personal, creativ spre colaborare, open source și anarhie.

<“Out of love - un titlu minunat” ar putea fi un titlu minunat pentru o piesa minunată dacă ne asumăm convenţia că e un titlu minunat pentru o piesă minunată. Lucrurile sunt aşa cum ni le asumăm , aşa că voi lăsa un spaţiu liber pentru tot ce convenţional ar putea însemna “minunat”, şi vă propun să vă asumaţi titlul şi spectacolul meu ca fiind pur şi simplu minunate.>

Iuliana Stoianescu

Iuliana Stoianescu s-a născut 1984, a absolvit liceul de artă "Nicolae Tonitza" iar în prezent este studentă a UNATC – secţia coregrafie, anul patru de studiu. Din 2004 a participat la ateliere conduse de Florin Fieroiu, Brynjar Bandlien, Mihai Mihalcea, Georg Blaschke, Nita Little, Risa Steinberg, Kathleen Hermesdorf (IMPULSTANZ Festival, Viena), Malcolm Manning, Oriane Boyer, Alicia Grayson, Kurt Koegel (Belgia, TransContact Festival), Valentina de Piante, Martin Sonderkamp, Melisa Puts, Eric Schofer, Sergiu Doroftei, Carl Olof Berg, Helena Frenzen.
A colaborat ca interpret în piesele: ”Ce vezi nu e ce crezi”, “Follow that summer”, “Protect”, "100% dans”, "Puţin mai reali decît e necesar", "Process in progress" , “Day Dream”.
Lucrări proprii: “Salata ID” (piesă produsă de ArtLink în cadrul rezidenţei “Performing the body” şi prezentată la MNAC şi CNDB), ”Milka is not real” în cadrul proiectului “Protect” (prezentată la Teatrul Desant), ”Toast sensation” (prezentată în “eXplore dance festival” Teatrul Odeon), ”Two points of you” (proiect de video-dans).
În anul 2009 a primit bursa “danceWEB”, Viena, Austria.