Jo 18.02.2010    07:00

O seară, două spectacole: Lulu's Room & Stage Psychosis >> joi, 18 februarie, ora 19.00, Sala Rondă

LULU'S ROOM

„Să fie oare vorba despre o lucrare de grup a persoanelor care mă locuiesc? Le-am propus o colaborare fără să-mi treacă vreo secundă prin cap în ce mă bag. Uneori parcă puţin le pasă că-s implicate într-un proces artistic, nu fac nimic. Alteori îşi zguduie gazda, le apucă o energie febrilă, vorbesc unele peste celelalte şi se ceartă din tot soiul de motive, se judecă, îşi întorc corpurile pe dos, parcă-s angajate într-o cursă şi încearcă să prindă ceva care le scapă tot timpul. Cînd discutăm numai eu ştiu ce-mi aud urechile. Cine decide? Ce facem, ce credem că facem şi de ce facem ceea ce facem? Sper să cădem la pace până la final. Iar dacă-mi pierd autoritatea, nu răspund pentru rezultat.”
Mihaela Dancs


Mihaela Dancs (n. 1974, România) a absolvit Facultatea de Stomatologie, UMF Carol Davila Bucureşti (1999).
Din 2004 participă la ateliere de dans contemporan conduse printre alţii de Pascal Allio, Florin Fieroiu, Cosmin Manolescu, Eduard Gabia, Rui Catalao, Allyson Green, David Zambrano, Martin Kilvady, KJ Holmes, Ted Stoffer, Martin Sonderkamp, DD Dorvillier, Risa Steinberg, Georg Blaschke, Milton Myers, Katheleen Hermesdorf, Brynjar Bandlien. Colaborează cu coregrafii: Pascal Allio, Allyson Green, Cătălina Gubandru, Andreea Căpitănescu, Florin Flueraş, Rui Catalao, Maria Baroncea & Eduard Gabia, Bernard Baumgarten, Vava Ştefănescu, Mădălina Dan.
În 2006 creează şi interpretează "Reprogramare", un solo parte a proiectului "Performing The Body" (Artlink), prezentat la MNAC, CNDB şi în Festivalul Naţional de Teatru. Alături de Rui Catalao realizează "Coada şoricelului" (2007) şi "Follow That Summer" (2008).
În martie 2009 prezintă al doilea solo, "Lulu's Room", în festivalul Europe In Motion (CNDB).
Realizează împreună cu Carmen Coţofană "First Steps", piesă ce a avut premiera în octombrie 2009 în Festivalul Explore Dance Bucureşti.


STAGE PSYCHOSIS

Solo-ul “Stage psychosis” îşi propune a fi o scurtă analiză a conceptului de mască, privit atît din punct de vedere psiho-social “persona”, cît şi teatral, astfel pornind de la ipoteza că omul foloseşte «masca» pentru a-şi ascunde intimitatea dar şi ca instrument regulator, de adaptare. Folosind această investigaţie în contextul scenic, solo-ul îşi propune să descopere atitudini şi mecanisme teatrale accesate de propria mască a interpretului.>
Carmen Coţofană


Carmen Coţofană a absolvit Liceul de Coregrafie “Octavian Stroia” – Cluj-Napoca şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică «I. L. Caragiale»– Bucureşti, secţia Coregrafie. A participat la workshop-uri cu coregrafi importanţi precum: Pal Frenak, Karine Saporta, Donna Uchizono, Mark Tompkins, Carol Brawn, David Zambrano, Vera Mantero, şi a colaborat ca interpret cu coregrafii: Sorana Badea, Mihai Mihalcea, Valentina de Piante, Charles Lineham, Florin Fieroiu, Ioana Macarie, Cătălina Gubandru.
A colaborat la realizarea coregrafiei unor piese de teatru regizate de: Gianina Cărbunariu, Andreea Vălean, Alexandru Dabija, Radu Nica.
Dintre piesele proprii menţionăm: „Fiinţe ale mîinilor”, „Take Five”, „Free Mesh”, „Recycle me”.