Vi 25.10.2019    19:30    hartă

Vi 25.10.2019    20:30    hartă

Sâ 26.10.2019    19:30    hartă

Sâ 26.10.2019    20:30    hartă

Nu o lua personal, de Irina Marinescu

“Zilnic trecem printr-o serie de emoții, mai mult sau mai puțin nuanțate - bucurie, frică, tristețe, mânie, surpriză, dezgust - stări ale corpului, așa cum le percepem mental. Dar ce facem cu ele, într-o lume în care suntem îndemnați să despărțim rațiunea de afect? Cât de mult ne negăm emoțiile în încercarea de a păstra echilibrul în situații stresante, într-un mediu tehnologizat, în continuă și rapidă schimbare? Ce ecou au în corpul nostru experiențele de zi cu zi, ce alegem să păstrăm din ceea ce trăim, ce ignorăm și ce exprimăm?” Irina Marinescu

„Nu o lua personal” este o invitație într-un spațiu în care emoția devine mișcare, sunet, culoare. Separat și împreună, propunerile celor cinci artiști care colaborează în proiect, antrenează imaginația și corpul într-o experiență imersivă care își propune să ofere perspective despre somatizare. Fiecare propunere are o consecință imediată, dar nu o lua personal.

Premiera performance-ului creat de Irina Marinescu va avea loc pe 25 și 26 octombrie la Centrul Național al Dansului București, de la orele 19.30 și 20.30. În fiecare zi vor avea loc două reprezentații, cu un număr maxim de 25 de persoane/reprezentație.

Nu o lua personal
Un performance despre eventualitatea emoțiilor
Concept și interpretare: Irina Marinescu
Scenografie: Alexandra Panaite
Visuals: EZA - Alina Ușurelu
Muzica: Alexandros Raptis
Sound design & interaction design: Ștefan Damian

”Nu o lua personal” este un proiect produs de Asociația Developing Art. A fost prezentat într-o primă variantă work in progress în cadrul unei rezidențe artistice oferite de Fundația Gabriela Tudor în parteneriat cu Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău, în luna mai 2019.

Un proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Parteneri: Festivalul Vizual Amural, Centrul Național al Dansului București (CNDB), CESI (Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii), UNATC I.L.Caragiale prin CINETic (Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative), La Firul Ierbii - Centru pentru Dezbateri și Inițiative Civice, Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC)

Parteneri media: Modernism.ro, Feeder.ro, Gala Societății Civile