Mi 20.10.2010    07:00

NESOMN (premieră) >> miercuri, 20 octombrie, ora 19.00, Sala Rondă

Suntem neobosite forme de vis, proiectăm, generăm vise, le trăim pentru noi, pentru alţii, alţii le trăiesc… Le trăim şi pentru cei de care zicem că nu mai sunt, la fel cum şi ei le trăiesc pentru noi.
Visul este forma complexă, prin care trecem continuu, în care nu există nici un fel de delimitare raţională. Este multitudinea de dimensiuni din care facem parte. Sunt vieţile pe care le-am avut, formele prin care am trecut, este vorba de ceea ce nu se va sfârşi niciodată.
M-am visat să fiu om, uite că sunt.
Sunt, dar nu sunt.
Sunt un vis care are vise, se poate că şi visele mele le au pe ale lor. Ale tale pe ale mele, ale mele pe ale voastre. ………………………………………………………………………………………
Şi punctele sunt pentru a visa.
Trecutul, întâmplările se descompun, se transformă în ceea ce numim amintire, ajung Acolo, înghesuite undeva. Au fost atît de reale cîndva, dar cumva am ieşit din ele şi tot ce ţinem minte este senzaţia, câteva imagini şterse, învechite, asemenea unor fotografii îngălbenite.
În fond amintirile sunt filtre emoţionale, senzaţii, explozii de gânduri, în cele din urmă vise.
Din ce în ce mai mult ajungem să fim altcineva, trăim dintr-un vis în altul. Da, visăm şi noaptea, visăm şi ziua, trecem continuu prin sau pe lângă aceste vise, fie frumoase, fie urâte. Ele sapă în Noi.
Dar cine suntem Noi?
Eu sunt visul viselor, al celor care m-au aşteptat şi al celor care nu mă aşteaptă..
Omul este un vis frumos şi în egală măsura grotesc, tulburător, neprevăzut.
Unii m-au visat, m-au aşteptat şi încă mă mai aşteaptă. Ei mi-au dat forma şi au grijă de mine, pentru că sunt în continuare visul Lor, la fel cum Ei au fost şi încă mai sunt visul Altora.
Formele nu există cu adevărat, la fel cum nu există nici timpul.
Parcă am fost copil şi credeam că nu am să mai ajung vreodata să fiu mare, parcă sunt mare şi mi se pare atât de departe bătrâneţea.
Care sunt eu cu adevărat din toate?
Da, din toate.
Mă visez şi pe mine…
Da, fac asta de când nici măcar nu conştientizam că respir, exact cum respir atunci când nu conştientizez.
Visez chiar şi acum când scriu, şi tu cu siguranţă vei visa atunci când vei citi, începi să devii visul meu, iar eu să fac parte din al tău. Se pare că acum ne întâlnim. Poţi să nu mă crezi, pentru că nici eu nu sunt în stare să cred unele vise. Nu vreau să le cred, dar totuşi le visez…
Arcadie Rusu
2009


Amprente...

Lasă sufletul sălbatic, lasă-l sa se zbată,
Printre îmbrăţişări, prin crăpăturile palmelor,
atinge faţa,
Sărută chipul cu răbdare,
Gustă din livadă merele,
Fii stăpânul tău învins de către tine,
Consumă tot până te transformi,
Transformă-te până te doare,
Până ochii devin nori grei de ploaie,
Îndură furtuna, înghite potopul,
Dezbracă-ţi haina udă,
Iubeşte amprentele ce ard îmbrăţişări,
Iar sufletul lasă-l sălbatic.

Arcadie Rusu