Mi 28.10.2009    10:00

Lulu's Room>> miercuri, 28 octombrie, ora 22:00, Sala Rondă

„Să fie oare vorba despre o lucrare de grup a persoanelor care mă locuiesc? Le-am propus o colaborare fără să-mi treacă vreo secundă prin cap în ce mă bag. Uneori parcă puţin le pasă că-s implicate într-un proces artistic, nu fac nimic. Alteori îşi zguduie gazda, le apucă o energie febrilă, vorbesc unele peste celelalte şi se ceartă din tot soiul de motive, se judecă, îşi întorc corpurile pe dos, parcă-s angajate într-o cursă şi încearcă să prindă ceva care le scapă tot timpul. Cînd discutăm numai eu ştiu ce-mi aud urechile. Cine decide? Ce facem, ce credem că facem şi de ce facem ceea ce facem? Sper să cădem la pace până la final. Iar dacă-mi pierd autoritatea, nu răspund pentru rezultat.”
Mihaela Dancs


Mihaela Dancs
(n. 1974, România) a absolvit Facultatea de Stomatologie, UMF Carol Davila Bucureşti (1999).
Din 2004 participă la ateliere de dans contemporan conduse printre alţii de Pascal Allio, Florin Fieroiu, Cosmin Manolescu, Eduard Gabia, Rui Catalao, Allyson Green, David Zambrano, Martin Kilvady, KJ Holmes, Ted Stoffer, Martin Sonderkamp, DD Dorvillier, Risa Steinberg, Georg Blaschke, Milton Myers, Katheleen Hermesdorf, Brynjar Bandlien. Colaborează cu coregrafii: Pascal Allio, Allyson Green, Cătălina Gubandru, Andreea Căpitănescu, Florin Flueraş, Rui Catalao, Maria Baroncea & Eduard Gabia, Bernard Baumgarten, Vava Ştefănescu, Mădălina Dan.
În 2006 creează şi interpretează "Reprogramare", un solo parte a proiectului "Performing The Body" (Artlink), prezentat la MNAC, CNDB şi în Festivalul Naţional de Teatru. Alături de Rui Catalao realizează "Coada şoricelului" (2007) şi "Follow That Summer" (2008). În octombrie 2009 piesa "Follow That Summer" este invitată în Platforma Balcanică a Dansului (Novi Sad/ Serbia).
În martie 2009 prezintă al doilea solo, "Lulu's Room", în festivalul Europe In Motion (CNDB).
Realizează împreună cu Carmen Coţofană "First Steps", piesa ce a avut premiera în octombrie 2009 în Festivalul Explore Dance Bucureşti.