Mi 22.03.2017    19:00    hartă

LIKE//Alcool - Teatrul Nottara

Un musical de Mihai Măniuţiu şi Ada Milea pe versurile lui Ion Mureşan
Producător: Teatrul Nottara
Cu: Ada Milea, Vava Ștefănescu, Ada Navrot, Crenguța Hariton, Ioana Calotă, Gabriel Răuță, Alexandru Jitea, Bobo Burlăcianu, Alexandru Neagu, Vladimir Ivanov
Regizor: Mihai Măniuțiu
Scenograf: Adrian Damian
Muzică originală: Ada Milea
Coregraf: Vava Ștefănescu
Light design: Cristian Șimon
Durata: 1h 10min


„Poemele lui Ion Mureșan, din volumul Cartea Alcool adună inventiv şi curajos poveştile tulburi ale alcoolicilor fără frontiere. Şi fără frontiere de limbaj. Au fost transpuse în muzică de Ada Milea, care explorează cu voluptate expresivitatea versului, jonglează cu subtilitate între un umor sănătos şi o beţie lirică. Vava Ştefănescu aduce, prin dans, substanţa de contrast, pentru a marca ludicul şi profunzimile, contorsionările de trup şi suflet, tuşa filozofică şi virilitatea poeziei. Aici, pe scena ca un templu al farmecelor, sufletele se joacă şi plâng, cântă şi râd, ne conduc într-un vis care ar putea să le şi să ne desluşească lumea." (Corina Anghel, secretar literar)


Bio

Născut în 1954 la Cluj, Mihai Măniuțiu este profesor la Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii „Babeş-Bolyai” şi la Universitatea California Irvine, SUA. A montat în jur de o sută de producții în România, Marea Britanie, Belgia, Franța, Canada, Egipt, Austria, Ungaria, Finlanda, Iugoslavia, Brazilia, multe dintre ele premiate: Don Quijote după Cervantes, Noaptea Walpurgiei de Venedikt Erofeev, Electra după Eschil și Euripide, Woyzeck de Georg Büchner, Exact în același timp de Gellu Naum, Timon din Atena de W. Shakespeare, Richard al II-lea de W. Shakespeare, Antigona de Sofocle etc.


„Vieți zidite în Alcool și cărămidă, așa s-ar intitula un spectacol la granița dintre teatru și muzică, dintre umor și amărăciune, dintre speranță și damnare, dintre luciditate și uitare, dintre o lume care ar putea fi luminoasă, dar se îngroapă singură într-o prăpastie." - Yorick.ro
 

Facebook event aici. 

Vezi pagina Facebook a spectacolului.

Categoria de bilet Yellow

Preț întreg 40 lei/ preț redus pentru studenți, pensionari 20 lei

Biletele şi abonamentele se pot achiziţiona online pe www.kompostor.ro sau de la casa de bilete a Teatrului Nottara. 

 

„Alcool. Spectacolul este duios, violent, turbulent, cețos, naiv, abscons, mistic. De fapt, pe scurt spus, e un divertisment metafizic”, Mihai Măniuțiu.


★★★★★ "Montată" sau nu, muzica Adei Milea are o doză de teatralitate intrinsecă născută din jocul de cuvinte, de sunete, de instrumente, de voci. Cântecele sunt aproape piese cu personaje, sunt povești care nu sună niciodată la fel și pe care le poți vizualiza cu ochii minții fie că ești într-un bar la subsol, în aer liber sau într-o sală de teatru. (Yorick.ro)

★★★★★ "Un spectacol la granița dintre teatru și muzică, dintre umor și amărăciune, dintre speranță și damnare, dintre luciditate și uitare, dintre o lume care ar putea fi luminoasă, dar se îngroapă singură într-o prăpastie." (Yorick.ro)

★★★★★ "Adrian Damian, cel mai probabil scenograful momentului, a imaginat un bar ca o catedrală – alcoolicii intră pe uși care se transformă în vitralii cu ajutorul luminilor, se împleticesc de sticle goale, cad, se ridică, dansează și cântă."
Cătălina MiciuScena9

★★★★★ "Aflat în momentul deplinei maturităţi, dansul Vavei Stefanescu este un dar, o bucurie pentru noi toţi, spectatorii."
Liana Tugeanu, Romania Literara

★★★★★ "Momentele de dans ale Vavei (cu precădere unul în care se mișcă pe sunetele improvizate ale chitării lui Vladimir) au rămas, intacte, superbe, dătătoare de senzație că timpul se poate opri în loc sau că nu contează în lumea asta măsurată între două pahare."
Cătălina Miciu, Scena9

★★★★★ "Mergeţi să vedeţi Alcool. Spectacolul pentru genialitatea versurilor, pentru uimitoarea forţă cu care Ada Milea le-a transpus pe muzică. Mergeţi să vedeţi dansul şi jocul actoricesc al Vavei Stefanescu. Mergeţi să vedeţi viziunea lui #Măniuţiu despre lumea aceasta pătimaşă, chiar dacă o să vă pară un spectacol trist. E o formulă de teatru-dans-musical care o să vă placă. O să vă placă şi refrenele pe care o să le fredonaţi în drum spre casă, dar şi temele la care vă obligă să vă gândiţi. Căci „Alcool” este un spectacol care pune o oglindă pe fundul sticlei sau al paharului. Te oglindeşti abia după ce le-ai golit!"
Stela NadoleanuLife.ro

★★★★★ "Vava Stefanescu dansează cum nu am mai văzut-o de mult - o frumuseţe!"
Liviu Ornea, LiterNet.ro