Du 22.11.2015    19:30

COREGRAFIE DE GRUP

“De cativa ani lucrez cu epuizarea ca sursa de regenerare energetica si cu energia ca mod de comunicare, atat in dans cat si in afara lui, si caut modalitati de a construi, trai si transmite intensitate. COREGRAFIE DE GRUP urmeaza acest parcurs inceput in 2013 cu 'out of order' si continuat mai apoi, in 2014, in cadrul colaborarii cu Zan Yamashita, si are ca punct de plecare dorinta de a intelege si a lucra cu o energie amplificata: de la 1 corp la 2, de la 2 la 10.
In COREGRAFIE DE GRUP coregrafia se genereaza in timp aproape real. Dansatorii, angajati in practici fizice intense, negociaza de la forme si ritm la trasee si timp, propunand experiente vizual-muzicale, kinestezice, energetice si afective. In control si in afara lui, balansand intre a sti si a nu sti, in ascultare sau izolare, corpurile in miscare spun tot si nimic.” Mihaela Dancs

Mihaela Dancs (n.1974, Bucuresti, Romania) dansează in teatre, apartamente, poduri, galerii de arta, fabrici, biserici, studiouri de dans, muzee, pe strazi din Bucureşti, Londra, Timişoara, Veneţia, Praga, New York, Cluj, Viena, Stockholm sau Tokyo. Colaboreaza, printre altii, cu Madalina Dan, Carmen Cotofana, Paul Dunca,Vava Stefanescu, Rui Catalao, Cosmin Manolescu si Doris Uhlich. De cativa ani se dedica cu aceeasi pasiune pe care o are pentru dans, surfing-ului. Cel mai probabil acestea se vor intalni la un moment dat, daca nu cumva deja au si facut-o.


“Sunt obsedată de acompaniere și posibilitățile ei, cu diferitele grade de distanță în companie. COREGRAFIA DE GRUP a Mihaelei Dancs & a grupului este, ea însăși, o negociere continuă între logica impunerii și cea a acompanierii. Cele două nu se exclud, granița dintre ele este fină.
Impunerea e manifestarea, prin excelență, a dorinței de transmitere (se permite, fără supărare, în amor sau în coregrafie). Acompanierea presupune spațiu și/sau timp comun, direcție comună și grade diferite de proximitate. Nu neapărat consens, cât atenție și disponibilitatea de a testa logica altcuiva.
Dansatorii oscilează între a se acompania unii pe alții, legați de coduri invizibile, sau a dansa fiecare pentru un partener nevăzut.
Impunerile Mihaelei pot fi prezente și vizibile sau pot veni sub formă de urme ale unor surse absente, imprimate în memoria fizică sau afectivă a dansatorilor. Urmele sunt partenerul invizibil – colectiv sau individual.
Când urmele se văd – e o invitație explicită la acompaniere adresată spectatorilor. Invitația implicită este de a împărți aceeași companie invizibilă.
Dansatorii se ascultă și își imaginează împreună. Se întâlnesc/susțin în epuizare și energie pentru a genera moduri diferite de a fi împreună/pentru a rămâne împreună și propun feluri variate de a fi împreună pentru a genera încontinuu mișcare și a pune în acțiune altceva, mai mare decât suma părților. Epuizarea este partenerul invizibil perfect, individual și comun, iar energia depășește domeniul scenei legând pe toată lumea cu nebănuite fire invizibile.
În relația mea de acompaniere, dacă ar fi să am un moment impetuos de impunere, de apopriere parazitară, acesta s-ar petrece chiar acum - propunând fixarea unor aspecte ale COREGRAFIEI DE GRUP prin acest text.
Momentul de impunere a COREGRAFIEI DE GRUP asupra mea, pentru că a existat și un asemenea moment, a fost atunci când, o dată, în exercițiul percepției, corpul meu s-a atașat grupului și, de la locul lui, din sală, a trecut prin toate fazele înscrise în mine ca spectator de către dorința de transmitere – am încercat să citesc informația, să-i găsesc codul, să înțeleg, apoi au apărut detaliile, transferul vizibil, devenit treptat invitație la ascultare - am ascultat ritmurile vizuale și, nu în ultimul rând, am preluat în corp toate impulsurile de mișcare din scenă, m-am conectat kinestezic la mișcarea lor continuă, descoperind și altceva, copleșitor, care mi se transfera simultan. Apoi ceva s-a întâmplat, ceva diferit.”
Adriana Gheorghe, “sparring partner”