Vi 29.04.2011    07:00

Activitate extraterestră & Pretend we make you happy >> vineri, 29 aprilie, ora 19.00, Teatrul Maghiar de Stat Cluj

ACTIVITATE EXTRATERESTRĂ

Cei gri au contactat pentru prima oară un guvern de pe Pămînt în 1933, în Germania. Totuşi au fost refuzaţi de către guvernul german pentru că acesta era deja implicat în acţiuni cu Inteligenţa Giza. Un grup singuratic de extratereştri umani care aveau sediul în Egipt. Majoritatea erau din constelaţia Pleiadelor. Erau pe cont propriu şi îşi vedeau de treabă. Ashtar, Commigal şi chiar Iehova au făcut parte din grup pentru un timp. Au coborît aici şi s-au jucat de-a Dumnezeu cu noi.

Alexandra Pirici a absolvit, în 2001, Liceul de Coregrafie “Floria Capsali” din Bucureşti, între anii 1997 - 2000 fiind bursieră a Şcolii de Balet a Operei din Viena. În 2005 a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia coregrafie iar în prezent lucrează ca performer şi coregraf independent. A colaborat cu coregrafi ca Joe Alegado, Ioana Macarie, Eduard Gabia şi a participat la workshop-uri conduse de Mark Tompkins, David Zambrano, Lisa Nelson, Inge Kaindlsdorfer, Leah Stein, John Jasperse, Martin Sonderkamp, Brynjar Bandlien. Producţii proprii: “In bloom”, “Sprint”, “Not a life saving device” (solo creat în rezidenţă la Tanzquartier-Wien), “Show”, “You should know that he drank like an old whale”. Piesele ei au fost prezentate la Platforma Balcanică, Bucharest Biennale, Kanuti Gilde Saal-Tallin, Muzeul Naţional de Artă –Bucureşti, Nottdance Festival – Marea Britanie (Artists Sharing), etc. În 2007 joacă în filmul “Youth without Youth” regizat de Francis Ford Coppola iar în 2008 iniţiază împreună cu Andrei Dinu “Salonul de Mai”, un proiect de squatting cultural.


PRETEND WE MAKE YOU HAPPY

Ce este fizicalitatea şi ce forme poate ea lua? Ce tip de interactivitate apare atunci când se produce, dacă se produce, un trasfer kinestezic* între interpreţi şi public?
Pornind de la cele patru „body genres“ - comedie, dramă, erotica şi horror - genuri care, cel puţin teoretic, creează în corpul celui care trăieşte situaţia, ori în al celui care priveşte situaţia, fiori, excitaţie sau plăcere – am căutat modalităţi de a stimula kinestezic spectactorul, construind pe referinţe cinematografice.
„Pretend we make you happy“ vă propune un corp care apare din viteză, pulsaţie şi culoare.
Recomandarea mea este să căutaţi în acest spectacol doar momentul prezent.

Andreea Novac
*Kinestezia ţine de posibilitatea de a simţi mişcările imprimate pasiv diverselor segmente ale corpului.

Andreea Novac s-a născut în 1981. A studiat Psihologia la Universitatea București, iar în 2008 a absolvit UNATC, secția Coregrafie. Între 1999 - 2003 se ocupă de proiecte de cercetare în domeniul psihologiei și face practică de specialitate ca psiholog. Din 2003, după ce intră la Facultatea de Teatru, trece printr-un număr important de stagii de pregătire și ateliere de dans contemporan. Studiază cu: Cosmin Manolescu, Allyson Green, Helena Franzen, Carl Olof Berg, Florin Fieroiu, Odette Guimond, Valentina de Piante Niculae, Mihai Mihalcea, Brynjar Bandlien, David Zambrano, Melisa Putz, Eric Schoefer, Ivan Wolfe, Martin Sonderkamp, Marianne Bar, Eduard Gabia, Angelique Willkie, Erin Cornell, Ted Stoffer, Marion Ballester, Marta Coronado, Benjamin Boar, Isabelle Kurzi, Vava Ștefănescu. Din 2005 începe să creeze propriile piese: "Aici totul e diferit”, "Are you going with me?”, "B-26-Dans”, "Corp și anti - Corp”, "Aici, acum". Beneficiază de burse și rezidențe în străinătate (Italia, Marea Britanie, Olanda), burse pentru cercetare asupra mișcării la Napoli și pentru participare la festivalul de dans contemporan "Tanzimpulse” (Salzburg) și la atelierele "Impulstanz” (Viena). În 2006 - 2007 participă ca interpret în proiectul european "Migrant Body”. Creează coregrafie pentru film și teatru.

Foto: Ionuţ Staicu


spectacolele au loc la Teatrul Maghiar de Stat Cluj
detalii despre bilete pe site-ul teatrului: http://www.huntheater.ro/