Vi 21.09.2018    19:30    hartă

„A truth, a lie and a list of possibilities”

„În momentul în care vedem ceva frumos suntem supuși unei descentrări radicale.  Frumusețea ne ridică uşor deasupra pământului, lăsând-l să se rotească sub noi câțiva centimetri, în așa fel încât, atunci când revenim, descoperim că avem o cu totul altă relație cu lumea față de momentul anterior ”. Elaine Scarry

A truth, a lie and a list of possibilities este primul spectacol al trilogiei Beauty – Disgust – Utopia, în care coregrafa Andreea Novac își întoarce atenția asupra frumuseții, înțeleasă ca experiență de comunicare sau act de descoperire, dezgolit de promisiuni estetice.

„Nu tratez frumusețea ca pe un obiect sau ca pe o calitate estetică, ci mai degrabă o înțeleg ca pe o interacțiune particulară între spectator și performer, ce implică un transfer de putere; o experiență transformatoare, mereu instabilă, subjugantă și eliberatoare în același timp, motiv pentru care, adesea, ne dă batai de cap”. Andreea Novac

A truth, a lie and a list of possibilities va avea premiera pe 21 septembrie la Centrul Național al Dansului București și va fi acompaniat în lunile septembrie și octombrie de 4 conferințe teoretice care abordează frumusețea din perspectivele sociologică, filosofică, a design-ului vestimentar și a imaginii.

Concept: Andreea Novac

Coregrafie şi interpretare: Andreea Belu, Cristina Lilienfeld, Andreea Novac

Sound Design: Shamamanu'

Light Design: Alexandros Raptis

Costume: Sabina Suru


Spectacolul este produs de asociația Developing Art şi co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

*Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

photo credit © Alina Ușurelu