Jo 20.02.2014    06:30

Teatrul Companiei Societas Raffaello Sanzio Conversatii cu Romeo Castellucci, Claudia Castellucci Chiara Guidi, Joe Kelleher şi Nicholas Ridout

20 februarie, ora 19.30, Sala Stere Popescu
Teatrul Companiei Societas Raffaello Sanzio
Conversaţii cu Romeo Castellucci, Claudia Castellucci Chiara Guidi, Joe Kelleher şi Nicholas Ridout

Lansarea este realizată în parteneriat cu revista Scena.ro şi este moderată de Cristina Modreanu.

Teatrul Companiei Societas Raffaello Sanzio. Conversaţii cu Romeo Castellucci, Claudia Castellucci Chiara Guidi, Joe Kelleher şi Nicholas Ridout (traducerea volumului în limba engleză publicat de Editura Routledge în 2007) este a treia apariție în Colecția de carte Scena.ro.

Volumul constă într-o serie de conversaţii purtate de criticii britanici Joe Kelleher şi Nicholas Ridout cu membrii fondatori ai companiei Societas Raffaello Sanzio – Romeo Castellucci, Claudia Castellucci şi Chiara Guidi, pe teme punctuale privind procesul lor de creaţie. Sunt astfel discutate concepte precum dramaturgia spectacolului, spaţiul scenic, iluzie scenicăa, repetiţii, compoziţie, gestică, relaţia cu publicul, viitorul teatrului.
Sumarul cărtii este completat cu o serie de Note din carnetul lui Romeo Castellucci, un text cu accente poetice care evocă imagini recurente în spectacolele celebrului regizor.

Volumul, editat de Asociatia Romana pentru Promovarea Artelor Spectacolului, a aparut in Colectia Scena.ro & Teatrul National Timisoara, cu sustinerea UNITER.

Intrarea este libera.