Mi 14.04.2010    08:00

Sâmbăta Sonoră - 1 an >> miercuri, 14 aprilie, ora 20.00, Sala Rondă

SÂMBĂTĂ SONORĂ împlineşte 1 an pe orbită!!!
Concerte aniversare cu Paal NILSSEN-LOVE (NO) şi Ken VANDERMARK (US), solo

Un an, 15 sesiuni, o aniversare cu caracter dublu, într-o miercuri.

Sunt aproape 10 ani de când i-am ascultat pe Paal şi Ken pentru prima dată, deci aproape 10 ani de când ne dorim să-i aducem în concert. Norocul face că SÂMBĂTA SONORĂ ne-a dat ocazia să întâlnim adevaraţi iubitori de muzică a sateliţilor, iar printre ei sunt şi Cătălin Teodoru şi echipa JADD. Ei sunt cei care i-au invitat la Bucureşti pe cei doi improvizatori pentru un concert la Control Club, marţi 13 aprilie. Noi doar îi furăm, dar într-un context cu regulile noastre de gravitaţie.

Paal Nilssen-Love şi Ken Vandermark şi-au început colaborarea în 2000 şi formează un duo din 2002. La SÂMBĂTA SONORĂ vor performa individual, atât de departe sau de aproape de ei înşişi pe cât le va permite întâlnirea cu noi.


Intrarea 15 lei, 10 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari