Du 31.05.2015    19:00

Prelegeri grave (2)

De la prima prelegere gravă (https://www.facebook.com/events/938840192816227/), când poate că ceva “extrem de important și primejdios, prin consecințele sale neplăcute” s-a întâmplat (sau poate că nu s-a întâmplat încă, dar urmează), a trecut un timp enorm, prin calitatea lui transformatoare. S-au petrecut lucruri în pliurile și în zonele de gri de la CNDB, sau în maximă vizibilitate ca și cum abia dacă au fost. A fost o lună de zile de Black HyperBox https://www.facebook.com/events/1414512722188888/ (Alina Popa și Florin Flueraș), a mai fost un discurs și o invitație la dans, ambele dubioase, ale lui Farid Fairuz în NAG și alte câteva chestii, (unele se abat și de la coincidența de spațiu și timp), o să vedeți, de la care nu există imagini sau dovezi (Centrul, care documentează tot ce se mișcă, a înțeles importanța păstrării misterului în aceste situații) și a fost André Lepecki https://www.facebook.com/events/1561771100732348/ (atelierul și nu lecture-ul) care a complicat situația, aducând în lumina zilei și a limbajului unele fantome de mai sus. A propus, de exemplu, înlocuirea întrebării “ce este dansul?” (perspectivă ontologică) cu întrebările “unde este lucrarea?” și “când este lucrarea?” (perspective topologice și cronologice, adică coregrafie, dar și regândirea conceptului de “întâlnire”). Apoi, a complicat și această situație audenunțându-și demersul ca participare co-imaginativă la coregrafie (coreographic co-imagination), ca doar una dintre narațiunile posibile. Mai mult, ne-a invitat, cumva, ca în acțiunile noastre prezente și viitoare, să participăm/răspundem co-imaginativ la atelierul său. Și a mai pronunțat și conceptul de ‘singularitate’ (în accepțiunea lui Deleuze) ca o prescriere a acțiunilor mele viitoare, a căror coregrafie va fi co-imaginată și de A.L.
Limbajul rămâne obsesia Prelegerilor grave – în variantele sale de teorie performativă, care instaurează realitate (una cu sens) și ca instrument coregrafic, care, în relație cu scena, poate instaura întunericul, sau măcar niște zone de umbră.

Adriana Gheorghe amestecă activitatea de performer cu cea de teoretician. A scris texte despre dansul contemporan on&off timp de 12 ani. În ultima vreme scrie doar când există o urgență. Caută formate noi în care să livreze teorie într-o manieră activă și afectivă. În 2014, a inițiat, la Zona D, Speedating-ul, un mix de lecture și atelier care concretiza conceptul de ‘întâlnire’ și posibilitățile lui în dansul contemporan. Este și un produs hibrid al fostului CNDB. În ultima vreme preferă cadrele conceptuale care permit formarea reciprocă și lucrul în proximitate. E parte activă din Laboratorul de Practici Comune de la CNDB și din Room -1 (proiectul perfect). A prezentat solo-uri sau duete la CNDB, MNAC și ZKM-Karlsruhe. A colaborat cu Alexandra Pirici, Andreea David, Jan Ritsema, Simone Forti, Christine De Schmedt, Nicoleta Enache, Ingrid Berger Myhre și Atelier 35. În prezent, lucrează cu Mihaela Dancs și continuă colaborarea cu Larisa Crunțeanu&Xandra Popescu și Black HyperBox. Lucrează ‘cu invizibilul’ și ‘cu limbajul’. Și cu întâlnirea dintre cele două.