Vi 02.10.2015    19:00

Masterclass "Inteligența corpului" - Vava Ștefănescu

  Cursul intensiv se adresează tuturor adulților amatori indiferent de vârstă, greutate sau experiență. Este o invitație la redescoperirea resurslor corporale și a inteligenței corporale și folosirea acestora în procesul creativ. Atenția, memoria, RISCUL, motoarele naturale ale mișcării, relația între cuvânt/sunet și corp/mișcare, compoziție de grup și individuală pornind de la teme date sau de la materialul coregrafic generat în timpul cursului, vor fi principalele problematici de lucru pentru cele șase întâlniri.

Vava Ștefănescu este coregraf şi dansator, trăieşte şi lucrează în România. Este absolventă a U.N.A.T.C. - secţia de creaţie coregrafică și a masterului în Cooperare Artistică Internațională (Paris, 2004). Vava are o contribuție importantă la dezvoltarea dansului contemporan în România - înfiinţează în 2000 Centrul Multi Art Dans (MAD), o instituţie independentă dedicată creației dansului contemporan ce prefigurează CNDB, apoi director artistic al CNDB (2006- 2013). Din 2013 este director al Centrului Naţional al Dansului Bucureşti. Are un palmares artistic impresionant – peste 30 de lucrări coregrafice de autor sau ca dansator sau coregraf - în care abordează forme scenice foarte diverse, lucrări ce sunt prezentate cu succes în România și în străinătate. Ca activitate pedagogică independentă susţine ateliere de compoziţie coregrafică sau interdisciplinară şi ateliere de dans contemporan în cadrul mai multor festivaluri, companii de dans, universități, sau rezidenţe de creaţie în țară și stăinătate.

Program: Luni-Vineri: 19:00-21:00/ Sâmbătă-Duminică: 12:00-14:00

Date curs: 28 septembrie – 3 octombrie