Ma 28.05.2013    06:00

Cursuri de dans contemporan pentru neprofesioniști

Cursurile se vor desfășura după următorul program :

Let’s do magic
Profesor: Andreea Novac 
Nivel: începători

Taxa: 250 lei
Cursuri în zilele de marți: 4, 11, 18, 25 iunie, 2 iulie
Ora de desfășurare: 19.00 - 21.00, sala Stere Popescu, CNDB
Înscrierile se fac până vineri, 31 mai
Descriere : Cursul abordeaza corpul ca pe un spațiu deschis, de explorat, un spațiu capabil să surprindă și să se surprindă, scăpând rutinei și obisnuințelor cotidiene.
Prima parte a cursului este dedicată antrenamentului fizic – ce are drept scop conștientizarea și sensibilizarea corpului, pregătindu-l pentru noi descoperiri. În a doua parte a cursului, prin jocuri și improvizații, vom descoperi calea către o mișcare creativă și autentică, fundamentată în relaxare mentală și disponibilitate fizică, un mod de a fi implicat la modul absolut în ceea ce facem.

Andreea Novac s-a născut în 1981. A studiat Psihologia la Universitatea București, iar în 2008 a absolvit UNATC, secția Coregrafie. Între 1999 - 2003 se ocupa de proiecte de cercetare în domeniul psihologiei și face practica de specialitate ca psiholog. Din 2003, după ce intră la Facultatea de Teatru, trece printr-un numar important de stagii de pregatire și ateliere de dans contemporan. Din 2005 începe să creeze propriile piese: “Aici totul e diferit, “B-26-Dans”, “Corp si anti – Corp”, “Aici, acum“ « Dance a playful body », « Pretend we make you happy », « On tenderness ». Beneficiază de burse și rezidente în strainatate (Italia, Marea Britanie, Olanda, Luxemburg, Irlanda, Austria), burse pentru cercetare asupra mișcării la Napoli și pentru participare la festivalul de dans contemporan “Tanzimpulse” (Salzburg) și la atelierele Impulstanz (Viena).

D.A.N.S.
Profesori: Carmen Coțofană și Farid Fairuz
Taxa: 280 lei
Cursuri in zilele de 5, 6, 12, 13, 17, 19 iunie
Ora de desfasurare: 19.00 - 21.00, sala Stere Popescu, CNDB
Inscrierile se fac pana luni, 3 iunie


Descriere: Disponibil Accesibil Necesar Sensibil
Curs de dans contemporan ce se va concentra in egala masura pe dobandirea de catre participanti a unor notiuni de tehnica precum si pe descoperirea unei fizicalitati proprii bazate pe experienta si individualitatea fiecaruia.
O modalitate de a (re)descoperi si asuma libertatea de exprimare, de a stimula inspiratia, informarea si placerea artistica.
Carmen Coţofană a absolvit Liceul de Coregrafie “Octavian Stroia” - Cluj Napoca şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică «I. L. Caragiale»– Bucureşti, secţia Coregrafie. Din 1998 participă la workshop-uri cu coregrafi importanţi precum: Pal Frenak, Karine Saporta, Donna Uchizono, Mark Tompkins, Carol Brawn, David Zambrano, Vera Mantero, Xavier le Roy, Thomas Leman, Peter Stamer şi a colaborat ca interpret în piesele coregrafilor Sorana Badea, Mihai Mihalcea, Vava Ştefănescu, Valentina de Piante, Charles Lineham, Florin Fieroiu, Eduard Gabia, Farid Fairuz, Mădălina Dan. În 2005 este beneficiară a bursei DanceWEB/Vienna; participă în programul de rezidenţe artistice "Terrains Fertiles" 2005 în Paris, Viena şi Bucuresti ; în proiectul "Nottdance Dialogue"/Nottingham 2008 ; rezidenţa artistică oferită de Cullberg Ballet/Stockholm şi Jardin d'Europe în 2009 si programul ArtistNe(s)t oferit de Centrul de Cultura “George Apostu” la Luxembourg în 2010. Participă la festivaluri naţionale şi internaţionale ca: Platforma Dansului Contemporan Românesc/Bucureşti 1998, EURODANCE /Iaşi 1999, IndepenDANCE/Bucureşti 2000 şi 2002, Balkan Dance Platform/Bucureşti 2003, Aeroweves /Londra 2003, Aerodance JULIDANCE /Amsterdam 2003, SESC “Forum Mondial Cultural”/Sao Paolo 2004, ImpulsTanz/Vienna 2005, Kaai Theater/Bruxel 2007, Restart/Bucureşti 2007, SpringDance/Utrecht 2008, Tanzquartier/Vienna 2008, Le Colombier/Paris 2011.

Până să se reinventeze în Farid Fairuz (2010) și să-și asume o biografie ficțională pentru a interacționa din altă perspectivă cu spațiul public, artistul Mihai Mihalcea a fost unul dintre cei mai activi din domeniul coregrafiei contemporane din România de după 1989. A avut un rol esențial în multe dintre inițiativele care au condus la recunoașterea internațională a dansului contemporan românesc și la înființarea unor structuri și instituții devenite repere ale acestui domeniu. De la finalul anului 2005 este director al Centrului Național al Dansului din București.
De-a lungul timpului a sustinut cursuri si ateliere la Centrul National al Dansului, Tanzquartier Wien, Liceul de Coregrafie "Floria Capsali", Centre Chorégraphique National de Franche-Comte a Belfort, La Manufacture, Atelier du Rhin - Centre dramatique regional, Colmar, Opera din Chisinau, Liceul de muzica “Dinu Lipatti”, Teatrul de Stat din Arad si in cadrul proiectului "Practică Teatrală în Regiunile Centru şi Nord-Vest" al Asociației Centrul Multimedia Teatru74, Targu Mures.
A fost artist in rezidenta la Tanzquartier Wien, Centrul Naţional al Dansului Paris, Hebbel Theatre Berlin, Centre Chorégraphique National de Franche-Comte a Belfort, La Manufacture, Atelier du Rhin - Centre dramatique regional, Colmar.
A dansat şi a creat spectacole şi lucrări coregrafice prezentate în: Franţa, Germania, Italia, Ungaria, Austria, S.U.A., Bulgaria, Ucraina, Portugalia, Polonia, Olanda, Belgia, Elveţia şi Slovenia, fiind invitat la festivaluri importante precum Paris Quartier d’Ete, Internationales TanzFest Berlin şi Springdance.
Prezenţa sa pe scenele internaţionale a fost remarcată în publicaţii ca: Le Monde, Berliner Zeitung, Paris-Match, Liberation, Danser, Ballet-Tanz International, Dance Theatre Journal, La Reppublica.
Din 2010 a decis să-și ficționalizeze biografia și să-și semneze toate lucrările sub pseudonimul Farid Fairuz, personaj căruia i-a inventat o întreagă identitate.

Înscrierile se fac pe mail la adresa: centrul.dansului.bucuresti@gmail.com.
Taxa se achită integral, la prima întâlnire.
Sala Stere Popescu se află pe B-dul Marasesti 80 – 82.



Vizualizare hartă mărită

Pentru alte detalii ne puteți contacta la adresa centrul.dansului.bucuresti@gmail.com sau la numărul de tel 0720 246 573/ Andreea Novac

Vă așteptăm!