Sâ 04.10.2014    23:00

Octombrie la Centrul Național al Dansului București


Comunicat de presă
București, 24 octombrie

Octombrie la Centrul Național al Dansului București

O etapă nouă începe pentru Centrul Național al Dansului București, și, ca la orice nou început de drum, avem multă energie și multe idei!

Deschidem stagiunea 2014 -2015 pe 5 octombrie, lună pe care o dedicăm parteneriatelor și partenerilor, pentru că înțelegem că împreună, unind idei și resurse, putem dezvolta, susține și pune în valoare creația de dans contemporan.

Când vorbim despre octombrie vorbim despre o lună a premierelor.

Găzduim acum o serie de spectacole noi, majoritatea în premieră, create de Alexandru Berceanu, Irinel Anghel, Mihaela Kavdanska și Dilmana Yordanova, iar la finalul lunii prezentăm patru spectacolele rezultate în urma rezidențelor de creație din cadrul programului de rezidențe RAP – rezidente, ateliere, public, desfasurat în lunile iunie – octombrie la Fabrica de Pensule din Cluj Napoca.

În cadrul Festivalului E-Motional organizat de Fundația Gabriela Tudor, prezentăm două spectacole semnate de Vava Ștefănescu, Cosmin Manolescu și Mihaela Dancs.

Tot în acesată lună inaugurăm programul Vârstele dansului cu un nou spectacol al echipei Varsta 4 si prezentăm spectacolul pentru copii MUURTJEMUURTJE, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii 100, 1.000, 1.000.000 de povești.
Și nu în ultimul rând, devenim trambulina pentru ALT Concurs National de Coregrafie, un eveniment pe care în mod sigur vi-l amintiți de anul trecut, produs de Asociatia X și 0 Dance Project.


Programul lunii octombrie cuprinde:

30 septembrie, ora 17.00 si 19.00, Sala Stere Popescu
1 octombrie, ora 11.00, Sala Stere Popescu
MUURTJEMUURTJE
Concept și regie: Goele Van Dijck

5 octombrie, ora 19.00, Sala Stere Popescu
Piesă cu responsabilitate limitată
După o idee de: Cosmin Manolescu, Mihaela Dancs, Ștefania Ferchedău
&
5 octombrie, ora 20.30, Sala Stere Popescu
… After all
Direcția artistică: Vava Ștefănescu


7, 9, 11, 28 octombrie, ora 19.30, Sala Stere Popescu
Premieră
inter@FAȚA - Dispozitiv spectacular participativ
Alexandru Berceanu, Cătălin Crețu, Andreea Chindriș
Cu: Cătălina Bălălău, Liviu Popa, Ionuţ Niculae și Paul Dunca

14 octombrie, ora 19.30, Sala Stere Popescu
Premieră
Luna
Concept și direcție artistică: Irinel Anghel

18 octombrie, Sala Stere Popescu
ALT Concurs Național de Coregrafie
Produs de X Și 0 Dance Project
19 octombrie, ora 20.30, Sala Stere Popescu
Pescărușul. Ultimul act.
Regia: Carmen Lidia Vidu

24 octombrie, ora 19.30, Sala Stere Popescu
4th Skin
Intermedia life dance performance
Concept, direcție artistică, live multimedia: Mihaela Kavdanska (BG/RO/AT)
&
În echilibru total
Multimedia dance performance
Concept, direcție artistică, producător, live multimedia: Dilmana Yordanova

26 octombrie, ora 18.00 & 29 octombrie, ora 19.00, Sala Stere Popescu
Corp la corp
Un spectacol al echipei Vârsta 4

30 octombrie – 2 noiembrie, Sala Stere Popescu
RAP – Rezidențe, ateliere, public
Spectacole realizate de: Kata Bodoki-Halmen și Nóra Csoma, Olivia Grecea și Jean-Lorin Sterian
Cristian Nanculescu și Oana Mardare , Maria Baroncea și Ferencz Csuszner.

Preț bilet 25 lei/15 lei redus
Spectacolele vor avea loc la Sala Stere Popescu, B-dul Mărășești 80-82.

Rezervări se pot face la adresa rezervari@cndb.ro sau la numărul de telefon 0746 099 942.


Parteneri strategici: Colectiv A și Scena.ro
Parteneri media: Blitz TV, Art Out, Cooperativa Urbana, Veioza Arte, Zeppelin, ArtClue, Sapte Seri, Feeder.ro, Metropotam.ro, 121.ro, Online Gallery, Orasulm.eu, Liternet.ro, Getlokal.ro, Go Kid, Agenda Culturala PENTRU COPII