Ma 17.05.2016    14:36    hartă

Centrul Național al Dansului găzduiește ediția din 2016 a festivalului Dance Roads

Cele cinci spectacole din programul Dance Roads Open Process vor fi prezentate în cinci orașe din Europa, printre care și București.


București, 17 mai 2016 - Centrul Național al Dansului București (CNDB) va găzdui în zilele de 28 și 29 mai ediția din România a festivalului bienal organizat de rețeaua europeană Dance Roads.

Coordonat colaborativ de fiecare dintre cei cinci parteneri, festivalul Dance Roads sprijină mobilitatea transnațională a celor mai apreciate spectacole de dans contemporan realizate de coregrafi aflați la început de carieră. În 2016, pe lângă CNDB, partenerii europeni sunt Glob Théâtre (Franța), Mosaico Danza (Italia), Generale Oost (Olanda) și Coreo Cymru / Chapter (Marea Britanie).

Fiecare dintre cei cinci parteneri va prezenta spectacolele coregrafilor selecționați în festivalul Dance Roads. Turneul va include orașele Bordeaux (19 - 20 mai), Torino (25 mai), București (28 - 29 iunie), Arnhem (2 - 3  iunie) și Cardiff (8 - 9 iunie).

România va fi reprezentată de coregrafa și dansatoarea Cristina Lilienfeld, cu piesa „Lay(ers)”, iar ceilalți artiști din programul Dance Roads 2016 sunt Jasper van Luijk (Olanda), cu „Yonder”, Gwyn Emberton (Marea Britanie), cu „Of the Earth, From Where I Came”, Lucie Augeai și David Gernez (Franța), membri ai colectivului Compagnie Adéquate, cu „Nœuds”, și Claudia Catarzi (Italia), cu spectacolul „Qui, Ora”.


Dance Roads este o rețea europeană formată cu scopul de a sprijini coregrafii inovatori și de a le oferi ocazia să se lanseze pe scena internațională. Dance Roads dorește să le ofere artiștilor selectați din țările partenere o platformă extinsă pentru a-și prezenta lucrările, dar și să creeze și să promoveze relațiile de colaborare între artiști și asociații din diferite țări.

Festivalul Dance Roads prezintă lucrări scurte, oferind publicului ocazia de a viziona spectacolele a cinci coregrafi din țări diferite în cadrul aceluiași program. Fiecare partener al rețelei oferă două spectacole și o diversitate de ateliere pentru o comunitate de dans extinsă, inclusiv discuții înainte sau după spectacole, sesiuni de dezvoltare profesională, ateliere și spectacole de școală, evenimente de analiză și conectare.

În 2016, rețeaua sărbătorește 26 de ani de la formare și, cu sprijinul Programului de finanțare Cultura Europa, a organizat, între 2013 și 2015, un nou program bienal intitulat Dance Roads Open Process (DROP). DROP a inclus platforme de promovare, rezidențe artistice, programe de mentorat, a organizat realizarea unui studiu de cartografiere transnațională a rețelelor de dans din Europa și a creat www.dancenetworks.eu.


Cele cinci spectacole din festivalul Dance Roads 2016 vor fi prezentate la Sala Stere Popescu a CNDB, pe 28 și 29 mai, de fiecare dată de la ora 18.00. Programul celor două zile este următorul:

Sâmbătă, 28 mai

18:00 - Yonder – Jasper van Luijk (NL)
19:00 ‐ Of the Earth, From Where I Came – Gwyn Emberton (EN)
19:30 ‐ Nœuds – Compagnie Adéquate (FR)
20:00 ‐ Qui, Ora – Claudia Catarzi (IT)
20:30 - LAY(ERS) – Cristina Lilienfeld (RO)

Duminică, 29 mai

13:00 - Brunch
-------------------
18:00 ‐ Yonder – Jasper van Luijk (NL)
19:00 ‐ Of the Earth, From Where I Came – Gwyn Emberton (EN)
19:30 ‐ Nœuds – Compagnie Adéquate (FR)
20:00 ‐ Qui, Ora – Claudia Catarzi (IT)
20:30 - LAY(ERS) – Cristina Lilienfeld (RO)
21:30 - Artist Talk
-------------------
After Party


Partenerul principal al CNDB pentru organizarea evenimentelor din cadrul festivalului Dance Roads 2016 este Institutul Cultural Român (ICR). Înfiinţat în 2003, ICR are ca misiune promovarea valorilor culturale românești în lume şi stimularea conexiunilor între creatorii din România şi mediile culturale internaționale.

Rețeaua ICR, extinsă treptată, cuprinde în acest moment institute culturale în 19 orașe din

 

17 țări: Beijing, Berlin, Bruxelles, Budapesta (cu filială la Seghedin), Chișinău, Istanbul, Lisabona, Londra, Madrid, New York, Paris, Praga, Roma, Stockholm, Tel Aviv, Varșovia, Veneția și Viena.

Institutul Cultural Român este, din 2007, membru al European Union National Institutes for Culture (EUNIC), parteneriat european al institutelor naţionale de cultură care investesc în proiecte transnaţionale.



Sala Stere Popescu, CNDB – Bulevardul Mărășești 80-82.

Bilete online: www.kompostor.ro

Preț bilet întreg: 35 de lei/ redus: 25 lei

Rezervările se fac la adresa rezervari@cndb.ro sau la telefon 0721 151 338



Detalii pe www.cndb.ro și danceroads.eu



Parteneri media: AGERPRES, RFI România, Radio România Cultural, Liternet, Observatorul Cultural, Scena.ro, Dilema Veche, Revista Arta, Revista Arte și Meserii, Revista CARIERE, Veioza Arte, Feeder.ro, Șapte Seri, Orașulm.eu, Onlinegallery, Pipa Păcii, Zelist, Art Out, Graphic Front