Jo 02.04.2015    00:00

APRILIE – Luna Dansului la Centrul Național al Dansului București

Ne bucurăm să anunțăm două producții absolut noi:
Prima, “Simuliert”, o propunere a coregrafului Sergiu Matis, este realizată în coproductie cu Teatrul German de Stat din Timișoara și va avea premiera în luna octombrie, mai intâi la Timișoara, apoi la București. Am găsit în Teatrul German de Stat un partener curajos, care are disponibilitatea de a încerca lucruri nemaiîncercate și de a răspunde “unui interes crescând al publicului pentru zona teatrului-dans şi a dansului contemporan – iar CNDB este partenerul ideal pentru o astfel de colaborare. CNDB e unul din locurile care emană o energie bună, pozitivă (ceea ce s-a spus şi despre Teatrul German, de altfel). Şi e bine să unim energiile pozitive… “ (Observatorul Cultural. Dansul contemporan românesc în coproducţie)

Cea de-a doua producție CNDB a anului este piesa “Coregrafie de grup” (titlu provizoriu), un proiect propus de Mihaela Dancs, care implică un număr de 10 interpreți și care va avea premiera la începutul lunii octombrie la București. Mihaela Dancs a primit anul trecut Premiul Centrului Național al Dansului București și este o prezență constantă pe scena CNDB și internațională. Este autoarea pieselor “out of order”, “anti-aging” (împreună cu Mădălina Dan) și “Piesă cu responsabilitate limitata” (împreună cu Cosmin Manolescu).

În parteneriat cu Asociația Colectiv A, Linia de Producție și Fabrica de Pensule Cluj, vom prezenta în lunile mai și iunie, la Cluj Napoca, spectacole de dans contemporan și vom susține ateliere adresate publicului interesat. Tot la Cluj, timp de trei luni, pe perioada verii, vom continua linia rezidențelor de creație și producție începută în anul 2013.

O preocupare constantă a CNDB, încă de la înființarea sa, a fost aceea de a crea, susține și promova programe și proiecte care să contribuie la dezvoltarea culturii coregrafice, să încurajeze și să medieze dialogul artiștilor cu publicul și dialogul dintre artiști și creatori din diverse domenii. În 2015, prin întâlnirile Dance Encounters, Laboratorul de Practici Comune și Programul Upper, CNDB susține crearea unui mediu favorabil dialogului, reflecției și dezbaterii, organizând programe educationale și de formare profesională, întâlniri și discuții deschise publicului sau facilitând contexte teoretice și de cercetare.

Portalul Dansului este un proiect ambitios al CNDB și va contine informații despre evenimente, proiecte și programe desfășurate în zona dansului contemporan structurate pe trei dimensiuni: ieri (arhivă), azi (actualitate), mâine (proiecte viitoare). În 2015 vom lansa proiectul de arhivă al CNDB, la care lucrează deja 6 cercetatori.

Premiile Centrului Național al Dansului București este un eveniment de amploare, ce va avea loc în luna decembrie 2015. Premiile sunt în fapt modalitatea nostră de a recunoaște și mulțumi celor care, prin activitate susținută, au contribuit și confirmat valoarea pe care arta dansului contemporan o are în societate, celor care ne-au sprijinit și care de-a lungul timpului ne-au stat alături, celor care au girat, prin susținerea necondiționată pe care ne-au oferit-o, calitatea artei pe care o promovăm, o producem și o avem ca deziderat.

Revenind la luna aprilie, Luna Dansului, ne-am propus să prezentăm o serie de spectacole îndrăgite și așteptate de public, create de Arcadie Rusu și Simona Deaconescu.

Highlight-ul acestei luni îl reprezintă evenimentul Dance Open Source / artist & audience share organizat de CNDB în cadrul Nopții Albe a Galeriilor#9 și este în fapt un maraton performativ în care, timp de 9 ore, peste 15 artiști se vor întâlni cu publicul pentru a propune, încerca, discuta și dansa împreună.

Programul lunii aprilie la Centrul Național al Dansului București este următorul:
1 aprilie, ora 19.30 - Dance Encounters - concept Loredana Larionescu, invitată Iulia Popovici
3 aprilie, ora 19.30 - Camera 0001 | Fabrica de Vise - Simona Deaconescu
5 aprilie, ora 19.30 - Nesomn - Arcadie Rusu
8 aprilie, ora 19.30 - Dance Encounters - concept Loredana Larionescu, invitată Iulia Popovici
15 aprilie, ora 19.30 - Promised Land - Arcadie Rusu
17 aprilie, ora 19.30 - Camera 0001 | Fabrica de Vise - Simona Deaconescu
19 aprilie, ora 19.30 – Prelegeri grave (1) - lecture Adriana Gheorghe
24 aprilie, ora 19.00 - 25 aprilie, ora 4.00 - Dance Open Source / artist & audience share
Eveniment prezentat de Centrul Național al Dansului București în Noptea Albă a Galeriilor#9
27, 28, 29 aprilie, ora 17.30 - Cursuri deschise la CNDB

Sala Stere Popescu, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti se afla pe B-dul Mărăşeşti 80-82.
Intrarea la întâlnirile Dance Encounters și Prelegeri grave (1) - lecture Adriana Gheorghe este gratuită.

Prețul biletelor la spectacole este de 25 lei/15 lei redus.
Biletele se achiziționează de pe www.tomtix.ro