Cinci tururi ghidate pentru vizitarea sălii Omnia

Centrul Național al Dansului București (CNDB) organizează sâmbătă, 10 decembrie 2016, între 12:00 și 17:00, cinci tururi ghidate pentru vizitarea sălii Omnia.   Vizitele sunt parte dintr-un program care prefațează #PremiileCNDB2016, eveniment care are loc în aceeași zi cu începere de la 19:30, la sala Stere Popescu. (Mai multe detalii despre #PremiileCNDB2016 aici.   Pe 10 decembrie, Sala Omnia se va vizita în grupuri; vizitele încep de la orele 12:00, 13:00, 14:00, 15:00 sau 16:00, pe baza progrămarilor care se pot face zilnic între 10:00 și 18:00, până...

mai mult

Premiile "Matei Brâncoveanu" pentru artişti tineri, acordate de Fundaţia Alexandrion

Gala de premiere are loc miercuri 7 decembrie 2016, ora 19.30, la Hotel Radisson Blu, Sala Atlas, Calea Victoriei nr. 63-81, Bucureşti. Juriul: Ion Bogdan Lefter (preşedinte) (critic literar, profesor la Universitatea din Bucureşti) Victor Ioan Frunză (regizor) Irina Cios (critic de artă, profesoară-asociată la UNA, directoare a AFCN) Dan Dediu (compozitor, eseist pe teme muzicale, profesor şi preşedinte al Senatului Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti) Bogdan Murgescu (istoric, profesor şi director pentru studiile doctorale/ prorector al...

mai mult

Nominalizările la #PremiileCNDB2016

București, 30 noiembrie 2016 – Premiile Centrului Național al Dansului București (CNDB) pentru anul 2016 vor fi acordate pe 10 decembrie, la sala Stere Popescu din Bulevardul Mărășești 80-82. Evenimentul, denumit #PremiileCNDB2016, este la a treia ediție.   Nominalizații din 2016 sunt, într-o ordine aleatorie, Raluca Ianegic, Gigi Căciuleanu, Răzvan Mazilu, Arcadie Rusu, Mircea Ghinea, Maria Baroncea, Andreea Novac, Valentina de Piante, Paul Dunca, Ștefania Ferchedău, Miki Braniște, Adina Cezar - Grupul CONTEMP, Mihaela Michailov, Simona Deaconescu, Gabriela Tudor,...

mai mult

Conferinţă de presă „Re//Dance” - Bienala Regională de Coregrafie

Conferinţă de presă „Re//Dance” - Bienala Regională de Coregrafie Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) și East European Performing Arts Platform/EEPAP (Polonia) au plăcerea de a vă invita vineri, 4 noiembrie 2016, de la ora 11.00, la conferinţa de presă din cadrul ediției-pilot a Bienalei Regionale de Coregrafie (1-6 noiembrie 2016) – primul eveniment de profil dedicat dansului contemporan din Europa Centrală și de Est. Conferinţa de presă va avea loc la Sala Stere Popescu din Bulevardul Mărăşeşti 80-82, iar printre participanţi se...

mai mult

Vava Ștefănescu, decorată de Președintele României, Klaus Iohannis

25 octombrie 2016 Miercuri, 26 octombrie a.c., începând cu ora 16:30, va avea loc, la Palatul Cotroceni, ceremonia de decorare a unor personalități culturale. În semn de apreciere a contribuţiei remarcabile la creşterea prestigiului artei spectacolului, pentru implicarea deosebită în promovarea teatrului și cinematografiei româneşti atât în ţară, cât şi în străinătate, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va acorda Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria D - „Arta spectacolului” domnului Radu Afrim, regizor, domnului...

mai mult

ediţia-pilot a Bienalei Regionale de Coregrafie

„RE//Dance”, ediţia-pilot a Bienalei Regionale de Coregrafie, va avea loc între 1 şi 6 noiembrie 2016 şi va include spectacole şi performance-uri din 6 ţări din Europa Centralăşi de Est, printre care şi România. Bucureşti, 20 octombrie 2016 – Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) și East European Performing Arts Platform/EEPAP (Polonia) organizează între 1 şi 6 noiembrie 2016 ediția-pilot a Bienalei Regionale de Coregrafie – primul eveniment de profil dedicat dansului contemporan din Europa Centrală și de Est –, intitulată...

mai mult

Centrul Naţional al Dansului Bucureşti găzduieşte prima Bienală Regională de Coregrafie

„RE//Dance”, ediţia-pilot a Bienalei Regionale de Coregrafie, va avea loc între 1 şi 6 noiembrie 2016 şi va include spectacole şi performance-uri din 6 ţări din Europa Centralăşi de Est, printre care şi România. Bucureşti, 20 octombrie 2016 – Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) și East European Performing Arts Platform/EEPAP (Polonia) organizează între 1 şi 6 noiembrie 2016 ediția-pilot a Bienalei Regionale de Coregrafie – primul eveniment de profil dedicat dansului contemporan din Europa Centrală și de Est –, intitulată...

mai mult

Centrul Naţional al Dansului Bucureşti găzduieşte competiţia oficială din ALT Concurs Naţional de Coregrafie

Competiţia oficială din cadrul celei de-a IV-a ediţii a evenimentului ALT Concurs Naţional de Coregrafie va avea loc la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, pe 15 octombrie. Bucureşti, 12 octombrie 2016 – Cele nouă lucrări care vor concura în competiţia oficială din cadrul ALT Concurs Naţional de Coregrafie, ediţia a IV-a (15 – 20 octombrie 2016) vor fi prezentate la sala Stere Popescu de la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB), pe 15 octombrie, între orele 15.30 şi 21.30. ALT Concurs Național de Coregrafie este un proiect dedicat coregrafilor,...

mai mult

Centrul Naţional al Dansului Bucureşti reia cursurile de dans contemporan pentru copii

Cursurile de dans contemporan pentru copii, susținute de Centrul Național al Dansului în ultimii 4 ani, continuă în această toamnă pentru grupele de vârstă 6 – 8 ani şi 9 – 11 ani. Bucureşti, 6 octombrie 2016 – Centrul Naţional al Dansului Bucureşti oferă în această toamnă două module de cursuri de dans contemporan pentru copii. Coregrafa Catrinel Catană îl va susţine pe cel destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 8 ani, în perioada 18 octombrie – 6 decembrie 2016, în timp ce coregrafa Simona Paraschivu îl va susţine pe cel pentru copiii...

mai mult

ALT Concurs Național de Coregrafie, ediția a IV-a

Asociația Secția de Coregrafie organizează în perioada 15 - 20 octombrie 2016, cea de-a patra ediție ALT Concurs Național de Coregrafie, un proiect amplu, dedicat coregrafilor, dansatorilor și spectatorilor din România. Proiectul va cuprinde: competiția oficială în care vor concura zece spectacole, ateliere de formare profesională cu coregrafi de renume internațional, spectacole de coregrafie contemporană invitate din Spania și SUA, ateliere teoretice, gala de decernare a premiilor și  un eveniment de networking pentru public și artiști. Competiția oficială va...

mai mult

Mădălina Dan îşi pune „Amprenta” pe stagiunea de la Centrul Naţional al Dansului

Programul curatorial al Mădălinei Dan, artist asociat al Centrului Național al Dansului București în 2016, se încheie cu reactualizarea proiectului „Amprenta”, în cadrul căruia vor fi prezentate mai multe lucrări şi colaborări ale coregrafei. Bucureşti, 4 octombrie 2016 – Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) găzduiește între 17 octombrie şi 20 noiembrie 2016 performance-urile, spectacolele şi discuţiile din cadrul proiectului „Amprenta”, ultima dintre cele trei direcţii ale programului curatorial al Mădălinei Dan. „Amprenta” va include...

mai mult

Anunț selecție proiecte coregrafice

Rezultatele pot fi descărcate de aici.

mai mult

Rezultate finale concurs consultant artistic

Descarcă rezultatele aici: http://www.cndb.ro/upload/main/event/rezultate-finale-concurs.pdf

mai mult

Rezultate probă interviu // concurs consultant artistic

Descarcă rezultatele aici: /upload/main/editor/rezultate-proba-interviu-concurs-consultant-artistic.pdf   

mai mult

CNDB se va muta în Sala Omnia în 2019

Sala Omnia va fi gata în 2019 Centrul Naţional al Dansului Bucureşti se va muta în noua sa casă în anul 2019, potrivit directorului Unităţii de Management al Proiectului din Ministerul Culturii, Bogdan Trîmbaciu. COMUNICAT DE PRESĂ 21 septembrie 2016 Bucureşti – Corina Şuteu, ministrul Culturii, Bogdan Trîmbaciu, directorul Unităţii de Management al Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, şi Elena Seimeanu, director al Direcției Achiziții, Administrativ și Investiții din aceeaşi instituţie, au participat luni, 19 septembrie 2016, la o...

mai mult

Rezultate probă scrisă // concurs consultant artistic

Descarcă rezultatele aici: http://www.cndb.ro/upload/main/editor/rezultate-proba-scrisa-concurs-consultant-artistic.pdf      

mai mult

ERATĂ la ANUNȚUL PUBLIC pentruselecția de proiectecoregrafice I/ 2016

Centrul Naţional al Dansului Bucureşti aduce la cunoștiință celor care sunt interesați să participe la selecția de proiecte coregrafice faptul că în anunțul public inițial s-a strecurat o eroare materială, în sensul în care, conform Normelor metodologice de selecție a programelor și proiectelor coregrafice produse sau co-produse de Centrul Național al Dansului București, avizate prin Ordinul de ministru nr. 2673/17.08.2016, Art 3. ”Selecțiile de programe și proiectele coregrafice produse sau coproduse de Centru sunt adresate profesioniștilor care activează, în...

mai mult

Rezultatele selecției de dosare // consultant artistic

Descarcă rezultatele: /upload/main/editor/rezulateconsartistic14-09-2016.PDF

mai mult

CNDB se mută în centru

E oficial: dansul contemporan românesc va avea o casă proprie. COMUNICAT DE PRESĂ 9 septembrie 2016   București - Guvernul României a adoptat în ședința de joi, 8 septembrie, o „HOTĂRÂRE privind modificarea datelor de identificareşi actualizarea valorii de inventar a unui bun imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Operei Naţionale din Bucureşti în administrarea Centrului Naţional al Dansului Bucureşti" (CNDB).   „Este vorba despre sala Omnia. Suntem extrem de fericiţi şi le mulţumim tuturor celor care au pus umărul...

mai mult

ANUNŢ privind concursul pentru ocuparea postului de execuţie vacant de consultant artistic

Centrul Naţional al Dansului Bucureşti organizează, în temeiul Legii nr. 53/200-Codul Muncii, republicată, a Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin HG  nr. 286/2011 şi a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, la sediul din str. Dem. I. Dobrescu nr. 4-6, intrarea din str....

mai mult