Primele vești din Polska

La doar câteva zile după închiderea unui eveniment de performance art de anvergură care a ținut o lună întreagă, Centrul Național al Dansului găzduiește un nou festival ce reunește câțiva dintre cei mai relevanți performeri ai Poloniei chiar aici, în București. News for Polska #3: The Tickler and the Ticklee este proiectul ambițios al Larisei Crunțeanu în urma mutării ei din București la Varșovia, unde s-a stabilit din 2016. Evenimentul a plecat de la ideea că nicio persoană nu se poate gâdila singură, capacitatea creierului de a anticipa faptul ca acțiunea este auto-indusă – tema principală este cea a dialogului sau monologului interior.

Pentru a descrie mai bine acest concept, festivalul a debutat pe 31 martie cu spectacolul Daughters of Lust a coregrafei Zuzanna Ratajczyk, jucat alături de Eoghan Ryan – doi tineri artiști cu un repertoriu impresionant de lucrări prezentate prin toată Europa. Această producție orientată spre mișcare combină perfect dansul hardcore și cugetări despre istorie, spațiu, apartenență și dinamica interacțiunilor umane. Cei doi performeri, amândoi cu părul roz asortat, încearcă să ilustreze un discurs interior prin dans sălbatic și mișcare. Este intim și alert în același timp.

Duo-ul a ținut și un workshop de performance în timpul weekendului, New Breed Tournament, unde au explorat ideea de adolescență sub forma unui refuz social. Scopul lor a fost să formeze un grup dinamic care activează în afara oricărui timp și spațiu de tip asociativ. Participanții au avut parte de un antrenament intens, atât fizic cât și mental.

Se pare că CNDB a avut mulți vizitatori pe 1 și 2 aprilie, găzduind atât workshopul pe timp de zi cât și piesa Offering What We Don’t Have To Those Who Don’t Want It în timpul serii. Ania Nowak a petrecut nu mai puțin de 2 ani făcând research despre iubire și dans și felul în care cele două, laolaltă, pot spune o poveste. Spectacolul ei poziționează dragostea ca o entitate importantă în cadrul relațiilor de putere politice. Iubirea devine mai mult decât un sentiment. Emoțiile se transformă în fapte, dragostea este văzută ca un limbaj, un soi de dans, o modalitate de a chestiona și media dorințele personale și colective. Performance-ul oferă o perspectivă unică și proaspătă asupra unui subiect cliché abordat excesiv. Offering What We Don’t Have To Those Who Don’t Want It este de fapt monologul unei singure persoane întruchipata în trei femei performeri. Acestea fac contact vizual puternic cu publicul și, păstrând o distanță mică între ele și spectatori, folosesc foarte puține obiecte sau recuzită – nici nu e nevoie de mai mult pentru că mesajul este foarte clar.

Oricine e interesat de practica și documentarea Aniei Nowak pentru acest show intens are șansa să afle mai multe în cadrul unui artist talk care se ține la galeria tranzit.ro pe 3 aprilie. Nowak va detalia cercetările sale care au inspirat-o să facă mai multe performanceuri și va discuta despre potențialul iubirii de a avea un rol critic în politică, limbaj, relațiile de putere, intimitate și, desigur, dans și mișcare.

News from Polska mai are câteva surprize pentru noi până pe 9 aprilie, deci dacă nu ai apucat să treci pe la CNDB, încă mai ai timp. Noi vești despre festival urmează în curând!

Articol scris de Marina Oprea pentru Revista Arta.