Teren de dans one to all, pasiune accidentală pentru o boxă
Micuță și îmbrăcată în negru cu nuanțe gri din cap până în picioare, aproape nedefinită pe fundalul cortinei, stă în ring față în față cu obiectul învestit cu dorință: o boxă. De aici pornește dialogul, sau mai bine zis, pasiunea. Se apropie întrebătoare, se uită în cilindrul boxei intrigată, căutând. După ce o atinge, nu se mai despart, legate într-o simbioză dinamică și dramatică.
Fervoarea, curiozitatea și adorația pe care Mihaela Dancs le acordă boxei sunt comparabile unei mari teme romantice, de unde și nevoia de a le desluși sensul. Potrivit mediului dansului contemporan, semnificația poate fi extrasă doar din continua investigare a faptelor cu simțurile convocate.
Pentru Dancs, asta înseamnă sunet și atingere, unite în vibrație, pe care corpul ei vrea să o experimenteze întreg spectacolul, flămând de sunet prin toți porii. Îl iubește suficient încât sursa lui să se obiectiveze în partener de relație. Căciula trasă peste ochi anunță iubire oarbă, dar și futilitatea simțului văzului în ring.
Mai întâi se prelinge, tânjind iubire din difuzor sau sare cu bucurie de copil. Pare a fi un răspuns, ritmurile aproape de club sunt scurt întrerupte de un „Oui, je t’aime” cântat. Ca un iubit încurajat, Dancs îmbrățișează boxa.
De aici, aproape totul devine mecanic. Corpul lui Dancs tremură, se scutură convulsiv și se contorsionează sincron cu ritmurile minimaliste, pe care le stăpânește. Pănă la finalul spectacolului, boxa va fi atins fiecare parte din corpul ei, iar ea va fi lăsat sunetul metalic să o penetreze în frenezie sau stângăcie sexuală, în echilibru fragil deasupra boxei sau sprijinind-o cu capul, sau zdrobită de ea pe podea. Nu fără umor, chiar o poartă în spate, precum își poartă melcul casa, un intermezzo la violența relației.
În tot acest timp, mișcările îi sunt precise, detaliate și articulate. Mă surprind făcând conexiuni cu profesia ei anterioară, pe care Dancs a părăsit-o din 2008. Trebuie să fi fost un medic stomatolog foarte expresiv.
Rămâne neclar dacă obiectul dorinței declanșează un catharsis. În puținele secunde în care stă în picioare pe boxă, imediat după ce își pierde căciula aplecată deasupra ei, într-o postură de creatură arachnoida din care iese muzica, echilibrul pare fragil.
Dacă a fost legată de boxă, dacă a cărat-o ca pe un bagaj, există însă o eliberare. Dancs părăsește perimetrul marcat al ringului și se așează discret lângă echipa ei tehnică, cu gluga de la hanorac trasă, ca un budist pe marginea gradinii templului. Aplauzele le primește tot împreună cu ei. De neoprit in ring, fostul doctor pare timid în afara lui.
După spectacol, s-a metamorfozat într-o studentă chic, genul șoricel de bibliotecă, cu ochelari mari pe vârful nasului și jeanșl boyfriend largi. Aș fi plasat-o cu ușurință pe peluze verzi de campus, cu cafeaua în mână, în drum spre clasă.
„Ajunsesem să am un atașament destul de straniu față de obiect când am dat prima oară spectacolul”, mărturisește Dancs amuzată. „E interesant că nu mi-am propus absolut de loc un love affair. Ce mă interesa e cum reacționează corpul meu la stimulul ăsta foarte puternic, care e muzica. Muzica intră prin urechi… și-am zis dar dacă am contact cu pieptul, dacă intră prin zona lombară, prin genunchi, prin perineu? Uneori se întâmplă să simt aer pur și simplu. Sunetul îmi imprimă o mișcare, corpul capătă un ritm, care de cele mai multe ori e ritmul muzicii, e mișcarea asta repetitivă, boxa începe să se miște și ea, obiectul mișcându-se devine un fel de ping pong. Vibrezi împreună cu ceva”.
„Totul este foarte subtil, dar deliberat, de la mișcare, până la muzică”, spune un prieten apropiat, cu mândrie. „A fost intersant, dar violent”, comentează un om de cultură din Franța.
Pentru Claire Garand, spectacolul a fost „solicitant fizic și intelectual, fizic pentru că bașii au fost puternici, au inundat publicul, și intelectual pentru că este vorba despre relația dintre un om și un obiect, nu un obiect inteligent, dar un intermediar, transmițător a altceva decăt pe sine, și cu care se dezvoltă un arc. La început a fost surpriză, apoi te face să intri într-o stare de plutire, de vis, prin ritm, prin gesturi repetate, mișcări înlănțuite. Nu vin constant la spectacole de dans contemporan, dar îmi face plăcere să văd lucruri care mă surprind, care mă fac să îmi pun întrebări, să învăț. E un registru de mișcare care lucrează corpul și spațiul diferit, delirant și investigativ deopotrivă”.
*Material realizat cu ocazia Sezonului de dans contemporan CNDB – București în mișcare, 2017
Sezonul de dans contemporan CNDB – București în mișcare, 2017 este un proiect cultural finanțat în cadrul Programului cultural București Oraș participativ de către Primăria Generală a Capitalei prin Centrul de Proiecte Culturale ARCUB.
#SezonuldedansCNDB #Bucurestiinmiscare #decesaCNDB #vazutlaCNDB
Text de Roxana Grămadă