Dreptul la replică al CNDB în urma declarației Ministrului Culturii și Identității Naționale din 12 aprilie

Ministrul Culturii și Identității Naționale Daniel Breaz a declarat în cadrul conferinței de presă de la Guvernul României din data de azi, 12 aprilie 2019, următoarele:

”Bugetul nu a întârziat din cauza guvernului şi implicit a ministerului. Bugetul a întârziat din cauza faptului că Preşedintele Klaus Iohannis nu s-a gândit la faptul că milioane de români vor suferi, nu doar din prisma faptului că nu a fost semnat bugetul ministerului Culturii, sunt toate cele 28 de ministere. Ce pot să vă spun? Legat de Centrul Naţional al Dansului, dânşii au primit buget la fel ca şi anul trecut. Deci bugetul nu este aşa cum s-a precizat mai mic sau un sfert. Toate instituţiile din subordine, global, au bugete mai mari. Fiecare manager de instituţie va trebui să aibă în vedere bugetul respectiv şi să aibă o execuţie bugetară cât mai bună. Nu vreau ca nicio instituţie, la finalul anului să avem bani necheltuiţi dacă le-am alocat un buget şi nu doresc nici să dezinformez opinia publică cum că le-au fost alocate sume mai mici. (...) Centrul Naţional al Dansului trebuie să desfăşoare nişte proiecte, să depună nişte proiecte coerente şi proiecte care să-şi găsească un public care să meargă într-o sală să asiste la spectacolele organizate de către aceştia, au bugetul ca şi anul trecut, deci nu au un buget mai mic şi aşteptăm acest lucru.”

Vava Ștefănescu, manager Centrul Național al Dansului București:


Ca urmare a declarației Ministrului Culturii și Identității Naționale, dorim să lămurim câteva aspecte:

Nu vrem să picăm în mijlocul focului încrucișat dintre Guvern și Președinție. Singurul lucru pe care l-am semnalat atât prin comunicatul de presă cât și în întâlnirea pe care am avut-o cu Dnul Ministru, vineri 5 aprilie, a fost reducerea bugetară la Titlul II - Bunuri și Servicii.

Punem la dispoziție presei cele două bugete alocate de MCIN în anii 2018 și 2019 și semnalăm următoarele:

  1. Bugetul Total este mai mic în anul 2019 fata de 2018 cu 61.000 lei
    1. Buget total 2018: 2.234,00 – mii lei
    2. Buget total 2019: 2.173,00 – mii lei
  2. 989.000 lei este mai mare decat 731.000 lei. Aceste sume reprezintă bugetul inițial la Titlul II Bunuri și Servicii după cum urmează:
  • 989.000 lei pentru anul 2018 (fără să adăugăm rectificarea pozitivă de 200.000 lei din decembrie 2018)
  • 731.000 lei pentru anul 2019
  1. Centrul Național al Dansului București are probabil cele mai coerente strategii de dezvoltare ale domeniului coregrafic la nivel național. A creat acele programe fundamentale de dezvoltare care se regăsesc în cele mai eficiente modele instituționale la nivel European. Recunoașterea valorii acestei instituții publice – singura de pe teritoriul Romaniei și singura din Europa de Est dedicată dansului contemporan -   vine nu numai de la organizații de profil sau de la artiști din țară, dar și de la cele mai importante structuri internaționale dedicate dansului contemporan.  Deasemeni, evaluările anuale MCIN confirmă că managementul instituției noastre, care activează în condiții foarte dificile, este unul mai mult decât performant.

 

  1. Unicul festival de profil derulat de o instituție publică din România, aflat la a șasea ediție: Festivalul Internațional de Arte Performative - Like 2019 (30 de artiști și companii din țară și străinătate) este anulat fără cale de întoarcere, chiar dacă va exista un gest reparatoriu la nivelul rectificării bugetare pentru anul 2019 pentru CNDB. Artiștii și organizatorii din artele contemporane nu pot fi achiziționați de azi pe mâine. La acest festival s-a lucrat timp de 6 luni.

 

  1. Vizibilitatea și accesul publicului cresc odată cu investiția într-un domeniu încă tânăr pentru România. Cât costă în medie investiția medie într-o producție teatrală? Evident, nu vorbim de teatre private și nici de un regim comercial. Ultima producție CNDB a fost o coproducție cu co-finațare AFCN (aproximativ 20.000 lei).  

    De aceea, cooperarea internațională -oportunitate cum este Sezonul România Franța - ar fi de neratat. Ratarea acestor proiecte (două proiecte de cooperare în cadrul Sezonului nu mai pot fi organizate), ar trebui asumată de autorități în calitate de principali strategi ai investițiilor eficiente în dezvoltarea culturii românești.  

---------------------------------------------------------------------------------------------

CNDB este singura instituție publică de cultură din România – instituție de spectacol - echivalentă unui Teatru Național, dedicată creației de dans contemporan. În ciuda acestei poziţionări, investiția care se face în dezvoltarea dansului contemporan în acest moment, la nivel de asumare bugetară, este de sub 10% din subvenția medie acordată instituțiilor de spectacol. Totodată, CNDB nu are artisti angajați ci lucrează cu tot sectorul independent care nu are oportunitatea să fie angajat (ca actorii) în medie 250 de artiști pe an.

Bugetul insuficient din ultimii ani a fost până în prezent completat, cu eforturi susținute și un aport considerabil al partenerilor (26 parteneri instituționali și 7 parteneri internaționali), pentru a desfășura programele și proiectele pe care le are în cele trei misiuni instituționale.

În 2018, având o subvenție (finala)de 500.000 lei pentru programe şi proiecte, Centrul Național al Dansului București a organizat 89 de reprezentații, 35 de evenimente in parteneriat, 3 producții noi, 3 co-producții, 3 festivaluri organizate şi găzduite, dezbateri cu publicul, 4 conferințe pe tema istoriei și a arhivelor dansului contemporan românesc, 2 consultări cu comunitatea artistică din domeniul dansului contemporan și peste 2500 de ore de ateliere și cursuri de dans contemporan pentru profesioniști și amatori, copii și adulți, cu un total de peste 6000 de spectatori în București și în țară și 1500 de spectatori în Europa.