Jo 17.05.2018    19:30    hartă

Lay(ers) - 17 mai

Lay(ers)

17 mai 2018, ora 19.30

Concept și interpretare: Cristina Lilienfeld

Light design: Alexandros Raptis

Producători: Centrul de Cultură „George Apostu" Bacău și Centre Choregraphique Trois C-L

Mulțumiri: Bernard Baumgarten, Cosmin Manolescu, Vava Ștefănescu, Mihai  Mihalcea

Durata: 25 min


„Lay(ers) este un spectacol în care vă las să pătrundeți în interiorul meu și să mă vedeți în toată vulnerabilitatea." Cristina Lilienfeld


„Lay(ers) este o dezidentificare. Cristina Lilienfeld se dezbracă de straturi succesive de piele, în căutarea eului genuin. Corpul gol al dansatoarei suferă un proces de purificare abrazivă, pielea este spălată, frecată, răzuită cu nisip, pînă la sîngerarea ego-ului. În singurătatea lui, corpul se autoanalizează, simţurile se ascut şi înregistrează, ca un seismograf, fiecare pulsaţie. Lay(ers) este un spectacol despre căutarea de sine, convulsivă, torturantă, care lasă în urmă răni şi gînduri noi, despre pielea care filtrează emoţiile, le catalizează, despre limitele fiinţei, care coincid cu cele ale senzitivităţii. “ Oana Stoica, critic de teatru

Spectacolul a fost construit și prezentat în Luxemburg în cadrul rezidențelor Artistne(s)t în august 2013. A obținut în octombrie 2013 Marele Premiu al competiției ALT CONCURS NAȚIONAL DE COREGRAFIE organizat de Asociația „Secția de Coregrafie", apoi a avut mai multe reprezentații la Centrul Național al Dansului din București în cadrul stagiunilor 2014-2015 și 2015-2016, iar în iunie 2014 a avut două reprezentații în Festivalul Beyond the Threshold (Seattle International Dance Festival). În iunie 2016 a fost prezentat în patru locații din Europa ca parte a programului Dance Roads (Bordeaux, Torino, Arnhem și Cardiff), iar în  februarie 2018 a fost prezentat la Teatrul Național „Marin Sorescu" din Craiova.

credit foto: Alina Ușurelu

În luna mai, toate biletele achiziționate online costă 20 de lei. Biletele achiziționate la sală, înainte de spectacol, costă 35 de lei (preț întreg) și 20 de lei (preț redus).