Andreea David: Am realizat apoi ca era o teama de propria corporalitate. Am sau nu am un corp de dansator. Am sau nu am un corp pregatit de miscare

De la arhitectura la arta performativa. Andreea David a ajuns la cursurile Centrului National al Dansului frustrata oarecum de intarzierea pe care o presupunea arhitectura: delay-ul dintre gand si actiune, dintre concept si materializarea lui. Acum, intorcandu-se la punctul de inceput, isi da seama de legatura dintre cele doua universuri: E interesant, insa, daca privesc inapoi la arhitectura si incerc o comparatie cu ce fac acum, asemanarea e prin faptul ca lucrez tot cu conventia spatiului. In 2012 si 2013 a beneficiat de doua burse, la Viena si Montpellier, si apoi,...

mai mult

Alexandra Pirici: În dans, conceptul și discursul sunt la fel de importante ca fizicalitatea

La București au început, pe 29 octombrie, opt zile de dans deștept: Sezonul de dans contemporan CNDB București în mișcare, 2017. O prezență marcantă în bienalele de la Veneția, Berlin, Tate Modern din Londra și Skulptur Projekte Münster, coregrafa română Alexandra Pirici este greu de găsit și programat, așa că prezența ei în evenimentul CNDB ne-a bucurat mult. Lucrarea „Delicate Instruments of Engagement/Instrumente delicate cu care se poate acţiona” re-mediază un mix de cultură pop, artă și politică în diferite dramaturgii pe care publicul le poate...

mai mult

Dansul în imagini

Alina Ușurelu a absolvit programul de master – Spectacol. Multimedia. Societate – din cadrul Centrului de Excelență în Studiul Imaginii. Este artist vizual la Centrul Național al Dansului și colaborează cu membrii comunității de dans contemporan. Pe lângă realizarea de fotografii de spectacol, de creații video pentru promovarea și documentarea produselor artistice contemporane, își dorește să dezvolte producția de video-dans în Romania și lansează propuneri multimedia inedite împreună cu dansatori și coregrafi.   Cum ai ajuns să faci PR pentru CNDB și...

mai mult

O șansă pentru arta nouă: IETM Bucharest Plenary Meeting 2017

Între 20 şi 23 aprilie, se desfăşoară în România, la Teatrul Naţional din Bucureşti şi la Centrul Naţional al Dansului, IETM Bucharest Plenary Meeting 2017. Despre ce este vorba şi ce oferă un astfel de eveniment ne spune Victor Mayot, project manager-ul IETM. IETM este o rețea internațională pentru arte performative contemporane, care include peste 500 de organizații din domeniul performance-ului și artiști din domenii precum teatru, dans, circ, forme de artă interdisciplinară sau new media. Printre membrii săi se numără festivaluri importante, companii,...

mai mult

Interviu cu Larisa Crunţeanu, curatoarea festivalului News from Polska

În perioada 31 martie-9 aprilie 2017 are loc la Centrul Național al Dansului ediția a treia a unui festival de performance care aduce unii din cei mai interesanți artiști polonezi ai momentului la București. Am discutat cu Larisa Crunțeanu, curatoarea evenimentului, acum stabilită la Varșovia, despre munca la acest proiect și mizele prezentării lui în spațiul bucureștean.  Acum un an te-ai mutat din București, unde co-curatoriai Atelier 35 și unde erai activă de mult timp, în Varșovia. Ce a determinat această decizie și ce a însemnat, retrospectiv, pentru practica...

mai mult

Andreea Novac: Spectacolul nu se mai întâmplă exclusiv pe scenă, ci, mai mult sau mai puţin conştient, se mută în interiorul fiecăruia dintre cei prezenţi în sală

Festivalul Like CNDB s-a încheiat zilele trecute și ne bucurăm că am reușit, cu această ocazie, să vedem câteva spectacole de dans contemporan și să asistăm la discuții și dezbateri cu diferiți coregrafi și dansatori. Unele momente de dans ne-au plăcut foarte mult, altele ne-au determinat să ieșim din zona de confort și să înțelegem și mai bine acest tip de artă. Și ca să aflăm și mai multe detalii despre Centrul Național al Dansului (CNDB), despre acest festival care a avut un rol foarte important chiar de la prima ediție, dar și despre subiecte mai...

mai mult

Vava Ștefănescu: Dansul nu este încă o putere în România

Vava Ștefănescu este caracterizată de o puternică dorință de „a face”, despre care mărturisește că e mai mult o moștenire de familie și o formă de educație, alături de spiritul de responsabilitate. Este dansatoare, coregrafă, dar și-a asumat încă de la începutul carierei și rolul de manager cultural, creând mai întâi Multi Art Dans, apoi Centrul Național al Dansului din București, unde ne-am întâlnit și noi pentru prima oară, chiar în cadrul Festivalului Like CNDB, care anul acesta și-a însușit tema „Schimbăm idei”. De zeci de ani, Vava...

mai mult

Interviu cu creatoarea şi performera din „Interruptor”, Cristina Maldonado

Interviu cu creatoarea şi performera din „Interruptor”, Cristina Maldonado. Traducere din limba engleză de Alex Bălă. Unele dintre creaţiile artistice care-mi plac cel mai mult sunt construite pe acest principiu: prin materialitate vorbeşti despre lucrurile pe care eşti incapabilă să le exprimi. Interruptor este o instalație-performance care poate fi experimentată doar de către un singur utilizator, timp de 45 de minute, timp în care se suspendă temporar felurile în care percepem în mod normal spaţiul, timpul şi graniţele dintre „Tu” şi „Eu”....

mai mult

Mădălina Dan: „Abordez tactilitatea și corporalitatea într-o societate care le marginalizează”

Mădălina Dan este o coregrafă preocupată de explorarea unor cadre și contexte corporale ignorate. Propune o practică experiențială cu accent pe potențialul nevalorizat al corpului, în care tot ce ține de personal și subiectiv este integrat subtil în construcția performance-urilor. În 2016 este artistă asociată a Centrului Național al Dansului. Pe 5 noiembrie, la CNDB, are lor premiera celui mai recent spectacol creat de Mădălina Dan împreună cu artista poloneză Agata Siniarska – Mothers of Steel. În 2016 ești artistă asociată a Centrului Național al...

mai mult

Vava Ștefănescu: Totul e o provocare, un puzzle, o căutare

Începuturi administrative. La momentul în care am făcut primul centru de dans contemporan, nepăsarea era atât de mare încât nu exista nici o presiune. Am spus-o atunci o spun și acum, dacă aș fi crezut vreun moment că este adevărat ce mi se întâmplă, n-aș fi făcut nimic. Totul e o căutare, un puzzle, o provocare. E foarte interesant să mai câștigi un moment. Primii trei ani de centru au creat un public pentru dansul contemporan. Articol de Judy Florescu, disponibil aici

mai mult

Vava Ştefănescu: Ce am învăţat când am dansat prima oară goală-puşcă pe scenă

Astăzi, dansul eşti tu. Când te îmbrânceşti în tramvai dimineaţa, când vezi Puterea şi bătaia ei de joc. Din trup, de ai minte, poţi face ce vrei tu. Dans, bucuria momentului, râsul nebuniei de a trăi fiecare zi. Nu facem dans clasic. Facem dans contemporan, care e o specie nouă…. În ecologia culturală a Europei, a lumii e ceva care se face împreună cu corpul şi cu capul şi cu alt limbaj decât cel clasic şi care poate să implice idei, poate să implice alte domenii artistice, video, muzică.   Articolul integral OMUL ŞI GÂNDUL - Vava Ştefănescu:...

mai mult

Dans Dans Dans. Cristina Lilienfeld duce coregrafia și dansul românesc într-o nouă epocă

Cristina Lilienfeld este un nume cu sonoritate evreiască din dansul românesc contemporan. Zilele trecute putea fi văzută seară de seară dansând la Centrul Național al Dansului, spațiu care îi găzduiește de câțiva ani încoace spectacole. Anul acesta, de pe 19 mai până pe 8 iunie, călătorește prin lume dansând pe scene internaționale în festivalul-turneu Dance Roads, alături de artiști din alte patru țări. Ea dansează „Lay(ers)”, spectacol în care apare în fața publicului fără haine, goală, acoperită în lut, spectacol creat într-o rezidență la...

mai mult

Vava Ștefănescu, manager CNDB: „Publicul și artiștii nu sunt separați”

„20 de minute de celebritate”, un parteneriat între Radio România Internațional și Modernism.ro, este o emisiune lunară despre românii care au descoperit cum să pună în aplicare ideile lor creative și care acum ne vorbesc despre rezultatele lor.   articolul integral pe http://www.modernism.ro/2016/05/18/vava-stefanescu-manager-cndb-publicul-si-artistii-nu-sunt-separati/

mai mult

'Nud de femeie bruneta' - Interviu cu Andreea David, despre imaginea femeii pe scena si in afara ei

„Nud de femeie bruneta” este un solo despre constientizarea constructiei culturale a corpului. Este interesant cum Andreea David a preluat elemente din mentalul colectiv si le-a dat noi semnificatii prin intermediul unui spectacol incarcat in acelasi timp de multa sensibilitate si auto-reflectie. Privind acest spectacol mergem cu gandul la modul cum a fost folosit corpul femeii in istoria artei (de obicei ca obiect al adoratiei masculine) dar si ca expresie a interactiunilor sociale, care au perpetuat acelasi model. Detalii aici...

mai mult