Vi 08.06.2018    19:30    hartă

Sâ 09.06.2018    14:00    hartă

Lecture Metakimospheres // Masterclass Constructing Realities

Vă invităm să fiți alături de noi la două evenimente speciale pe 8 și 9 iunie, la CNDB, sala Stere Popescu, Bld. Mărășești 80 – 82.

Lecture-ul și masterclass-ul se adresează dansatorilor/coregrafilor, performerilor, designerilor, muzicienilor, arhitecților, creatorilor de jocuri și, în general, celor care folosesc tehnici de mapping sau realități augmentate și sunt interesați de proiecte experimentale.


Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, iar participanții la masterclass pot să își aducă laptopurile personale.

Vă rugăm să trimiteți un mail pentru înscrierea la masterclass la adresa cursuri@cndb.ro până pe 8 iunie, ora 14h00

Discuțiile vor avea loc în limba engleză.

 

Mulțumiri partenerilor noștri CINETic pentru sprijinul acordat acestui eveniment.

 

Lecture Metakimospheres > 8 iunie > 19h30 - 21h30

Johannes Birringer // DAP - Lab/London

Lector / Regizoare Aristița Albăcan

După o scurtă trecere în revistă a precedentelor istorice, Johannes Birringer introduce concepte legate de afectele materiale ale dispozitivelor coreosonice, discutând despre designul dispozitivelor portabile folosite în medii performative imersive - numite aici „atmosfere cinetice” (kimosfere) - care sunt concepute ca formative, adică nu realizate sau construite sub o formă stabilă, ci sensibile la mișcări, la alte dispozitive portabile, sau fiind ele însele portabile. Punctul de plecare al investigației acestor medii interactive pentru obiecte portabile folosite în performance sunt unele instalații recente de la DAP-Lab, iar prezentarea explorează impactul obiectelor portabile audiofonice asupra coregrafiei și al jocului pe roluri în cadrul unor astfel de kimosfere, ajungând până la considerații mai speculative asupra felului în care corpurile și obiectele portabile ajung să afecteze și să fie afectate de interfețe cinetice, sonice și de realitate virtuală - în sensul în care compozitorul Iannis Xenakis își imaginase arhitecturile multimedia reverberante și intensitățile spațiale ca instrumente live, nu ca obiecte sau cadre statice.

 

Masterclass Constructing Realities > 9 iunie > 12h00 – 17h00

Johannes Birringer // DAP - Lab/London


„Acest masterclass explorează performance-ul și generarea de media prin concepția și orchestrarea unei atmosfere cinetice sau a unui mediu augmentat (cu output media - video, sunet, lumină, text). Atmosferele cinetice sunt instalații imersive din punct de vedere fizic și senzorial, în care performerii și publicul sunt invitați să se miște și să interacționeze. Coregrafiile sonice imersive implică o arhitectură aurală participatorie, în sensul teatral al unei scenografii care invită și include. Dacă se adaugă și dispozitive de realitate virtuală sau peisaje virtuale de genul celor din jocuri video - în ceea ce se numește acum < virtualitate augmentată> - se ridică noi și interesante semne de întrebare despre afectul material al mișcării între spații reale și spații virtuale. Masterclass-ul abordează de asemenea designul unor accesorii care pot fi folosite în astfel de atmosfere cinetice.

Participanților li se vor prezenta diferite aspecte ale unor astfel de design-uri hibride și procese de programare și construcție, putând câștiga o experiență directă cu astfel de construcții”

După masterclass, lectorul și regizoarea Aristița Albăcan vă invită la o conversație despre media în performance, augmented realities și kinetic atmospheres.


          Bio Johannes Birringer


Johannes Birringer este coregraf, artist multimedia și director artistic al AlienNation Co., un ansamblu multimedia din Houston care a creat numeroase performanceuri și instalații site-specific și transdisciplinare din 1993 și până în prezent. După ce a susținut workshop-uri internaționale pe teme ca dansul și tehnologia în Anglia, Germania și SUA, el a fost numit director al noului program de dans și tehnologie de la Ohio State University (1999-2003), unde a dezvoltat noul curriculum al programului de master în tehnologiile dansului și a coordonat proiecte de cercetare în spațiul „Environments Lab". În 2003 a fost numit cercetător asociat principal în departamentul de Live Art și Performance de la Nottingham Trent University. La finele anului 2005, a inițiat Digital Cultures Lab, un festival-workshop de dans și tehnologie, iar în 2003 a fondat Interaktionslabor Goettelborn într-o fostă mină de cărbuni din Saarland, Germania. Interaktionslabor este un workshop internațional anual dedicat cercetării, performanceului și dezvoltării de aplicații software în domeniul tehnologiilor și rețelelor media interactive. Birringer a publicat un „Manifest de artă interacțională" în 2014, pentru a reflecta asupra celor 10 ani de experimente în laborator.

 

Proiecte recente @DAP_Lab:

http://people.brunel.ac.uk/dap/kimosphere4.html

http://www.brunel.ac.uk/dap

 

          Bio Aristița I. Albăcan

Aristița I. Albăcan este cercetătoare și practiciană independentă în domeniul artelor performative. Ea este licențiată în Litere și Regie de teatru la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și are un doctorat în Teatru și Studii media la Universitatea Ludwig Maximilian din München, Germania. A fost lector asociat la Universitatea Johannes Guttenberg din Mainz, Germania (2003 – 2005) și lector în Teatru și Performance la Universitatea din Hull, Marea Britanie (2006 – 2016). În cursul afilierii ei cu Universitatea din Hull, ea a fost Director de studii la departamentul de Teatru și Performance (2008-2014). De asemenea, a inițiat și coordonat Centrul de cercetare a practicilor interdisciplinare și colaborative (2010-2013). În domeniul cercetării, ea este interesată de intermedialitate, noțiunea de spectator și procese contemporane de creație de performance, concentrându-se în mod special pe practici avangardiste, experimentale și participatorii, precum și pe teatru aplicat, despre care a publicat mai multe studii în ultimii 15 ani. Ea s-a specializat și în teatrul lui Robert Lepage și este autoarea monografiei Intermediality and Spectatorship in the Theatre Work of Robert Lepage: the Solo Works(2016). Ca practiciană în domeniul teatrului, a dezvoltat performanceuri contemporane în diferite contexte în România, Germania, SUA și Marea Britanie, în ultimii 25 de ani.

Imagine - Helenna Ren as GraveDigger in "for the time being", design by Michèle Danjoux/scenography by Johannes Birringer 2014. Photo © DAP-Lab