Jo 22.06.2017    19:00    hartă

CONTACT BUCHAREST FESTIVAL - Teachers Performance

22 iunie, de la ora 19:00

 

Pe 22 iunie profesorii Contact Bucharest Festival 2017 vor dansa într-un spectacol de improvizație folosind ca principal element de inspirație Contact Improvisation.

Preț bilet întreg 15 lei/ 5 lei redus.

 

Primele spectacole de acest gen au avut loc în anul 1973 în cadrul unei serii de evenimente numite „People Are Dancing”, care includea spectacole coregrafiate dar și de improvizație. Steve Paxton, fondatorul Contact Improvisation, a participat împreună cu grupul de dansatori de la Oberlin College cu care era în turneu de-a lungul Coastei de Vest din SUA cu spectacolul de improvizație „You come We’ll show you what we do”. Aceste spectacole erau urmate de un Jam session în care privitorii puteau deveni dansatori.

 

Vă invităm să îi urmăriți pe Adrian Russi (Elveția), Susanne Martin (Germania), Stephen Batts (Irlanda), Alexandra Soshnicova și Sergey Golovnea (Moldova), creând în timp real un spectacol de dans fără nicio coregrafie sau scenariu prestabilit.

 

BIO

Adrian Russi este profesor de CI, performer și terapeut specializat în Terapie Craniosacrală. Locuiește în Elveția și călătorește în întreaga Europă pentru a preda și a performa Improvizație Liberă și CI. După studiile de artă de la Freiburg (Germania) și-a continuat educația cu o multitudine de profesori, printre care Steve Paxton, Nancy Stark Smith și Nita Little.

În predare, se concentrează pe aspectele tehnice ale mișcării precum și pe chestiuni care țin de percepție și pe creativitatea care izvorăște dintr-un anumit tip de conștientizare a corpului. Pentru el, plăcerea jocului și o dedicare profundă sunt baza de la care poți obține cel mai mult în CI. Pe lângă acestea, stilul lui de predare este influențat și de studiul artelor marțiale și al tehnicii craniosacrale, precum și de propriile cercetări (printre altele, pe tema fasciilor musculare).

Ca performer, lucrează cu mulți artiști internaționali, iar spectacolele sale sunt bazate în primul rând pe Improvizație Liberă, care include elemente de CI, dans, teatru-dans, voce și muzică live.
www.adrianrussi.com

 

BIO

Susanne Martin este coregrafă, performer, cercetător și profesor de dans contemporan și trăiește la Berlin. Își prezintă la nivel internațional munca prin solouri sau lucrări colaborative. Practica și cercetarea ei se concentrează pe improvizație, Contact Improvisation, narațiuni ale corpului care îmbătrânește, umor și ironie în dans și cercetarea prin performance. Cartea ei, Dancing Age(ing): Rethinking Age(ing) In and Through Improvisation Practice and Performance va fi publicată în ianuarie 2017.

 

A acumulat un BA, un MA şi un doctorat studiind la Rotterdam Dance Academy, Folkwang University Essen, Inter-University Centre for Dance Berlin şi Middlesex University din Londra. Continuă să studieze cu colegii, prietenii, studenţii… şi are de gând să continue şi să continue şi să continue…

 

Lucrări recente:

· The Fountain of Youth, solo, premiera 2013 la Göteborg, Suedia

· The Fountain of Age, solo, premiera 2015 la Londra, UK

· Doctor D. meets Doctor V., duet cu Alex Nowitz, premiera 2016 la Berlin

· 7 Minutes of Fame, o serie de performanceuri curatoriate cu Marlène Colle, Lisa Stockinger şi Gabriele Reuter, începând cu 2016, la Berlin

www.susannemartin.de

 

BIO

Steve Batts dansează şi predă Contact Improvisation şi practici înrudite de vreo 35 de ani. El creează, performează şi predă internaţional şi e în acelaşi timp director artistic al Echo Echo Dance Theatre din Derry-Londonderry, Irlanda de Nord.

„În centrul muncii mele se află experienţa felului în care atenţia disciplinată şi cercetarea ne pot conduce la un nivel profund de complexitate şi mister. Ideea nu este să explici lucrurile, cât să le apreciezi mai profund.”


www.echoechodance.com


Alexandra si Sergey şi-au început colaborarea în 1997, în grupul de dans modern „Voices", condus de Angela Dony. Au devenit un duet în anul 2000. De atunci dansează, improvizează, predau dans şi coregrafiază împreună. Participă în proiecte internaţionale ca performeri şi profesori. Împreună organizează proiecte şi festivaluri internaţionale în Moldova. Până acum au organizat 6 festivaluri internaţionale: „Impulse to grow" în 2000, „Traditions and modernity" în 2001, „Phenomenon of relations" şi „Gender and cultural Identity in dance" în aprilie şi septembrie 2003, „Interaction" în 2006, „Children and adults, points of intersection" în 2009. De asemenea, facilitează Jam session-uri de Contact Improvisation şi o serie continuă de clase intensive şi evenimente de dans contemporan şi coregrafie în Moldova.

În prezent, Alexandra şi Sergey sunt coregrafii şi dansatorii grupului de dans contemporan şi performance „Voices" şi directorii artistici ai şcolii de dans contemporan „Fantezia" din Chişinău.

Teaching geography: Moldova, Ucraina, Belarus, Bulgaria, Israel, Estonia, Rusia, Lituania, Italia, Franţa.