Zece ani de Scena.ro

Zece ani de Scena.ro – episodul 1

 

Echipa revistei Scena.ro vă invită miercuri, 28 martie, de la ora 18.00, în cadrul librăriei Librarium TNB la lansarea primului număr din acest an în care împlinim 10 ani de existență. Lansarea are loc cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, iar vorbitorii vor fi Cristina Modreanu, redactoarea-șefă a revistei, profesorul Marian Popescu, titularul rubricii Scenele publicului și actrița Mihaela Sîrbu, fondatoarea Fundației Teatrul fără Frontiere, înființată în urmă cu 21 de ani.

Cu aceeași ocazie, vom lansa și noul website al revistei, pe care intenționăm să-l dezvoltăm în viitor ca website-resursă pentru toți cei interesați de teatru.

 

Societatea românească a fost în ultimii 30 de ani un uriaș șantier în lucru, în care fiecare a construit ce a putut și cât de bine s-a priceput. Scena.ro este și ea parte din acest șantier, iar anul acesta se împlinesc 10 ani de când a apărut pentru prima dată, visată de o mână de oameni și crescând mai apoi prin eforturile unei mici echipe și grație cititorilor săi.

Vom răsplăti fidelitatea acestor cititori pe tot parcursul anului cu mai multe noutăți: odată cu primul număr din acest an, nr. 39 (1)/2018, lansăm și noul website al revistei pe care îl găsiți la aceeași adresă, www.revistascena.ro. Acesta va include o nouă rubrică exclusiv online, Cronica Săptămânii, care va recomanda cele mai noi și interesante spectacole produse, oferind prin colaboratorii revistei un ghid profesionist în marea de producții de tot felul care umple scena locală. În continuare, website-ul va include numai o mică selecție din articolele în print, așadar, nu ezitați să vă abonați ca să primiți acasă, în poștă, exemplarul dvs.

Ca să vă abonați trimiteți un email pe adresa scena.ro@gmail.com.

 

În paginile revistei debutează odată cu acest număr două rubrici care încearcă să recupereze, în feluri diferite, trecutul teatrului românesc, privind în același timp spre viitor: CENTENAR. Teatrul unei națiuni analizează care ar trebui să mai fie misiunea Teatrelor Naționale în secolul 21, cu accent pe exemplele locale în context global. Rubrica Exercițiu de memorie aduce în prim plan personalități care au construit inițiative artistice coerente în ultimele decenii, celebrând capacitatea acestora de a da coerență și consecvență unor idei, într-o vreme în care mii de idei bune s-au risipit în zadar. Începem în acest număr cu Mihaela Sîrbu, Cosmin Manolescu, Miki Braniște și Ovidiu Mihăiță.

Tot în print, testăm pentru prima dată o metodă de a implica cititorul în mod direct, prin inserția în paginile unui articol (pentru început doar unul) a unor coduri QR care, scanate cu un telefon smart, permit vizionarea unor trailere sau chiar a unor spectacole întregi disponibile on-line.

E felul nostru de a admite că am intrat într-un nou secol, chiar dacă mulți dintre noi sunt încă atașați de formatul tipărit, cu mirosul cernelii de tipografie și cu foșnetul hârtiei sub degete.

Începând din acest an veți găsi Scena.ro în mai multe librării din București și din țară, iar ca să marcăm prezența revistei în noua librărie Librarium de la TNB am ales acest loc pentru a vă invita la o întâlnire cu colaboratorii revistei, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului.

Anul cu numărul 10 a început deja pentru Scena.ro!

 

Revista de artele spectacolului Scena.ro este editată de Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului (ARPAS), și co-finanțată de Ministerul Culturii și Identității Naționale. Acest număr apare exclusiv grație abonaților noștri din toată țara, cărora le mulțumim pe această cale!

Parteneri cărora vrem să le mulțumim pentru că ne-au sprijinit de-a lungul timpului:

British Council, Institutul Polonez, Ambasada Regală a Norvegiei, ProHelvetia, Goethe Institut, Institutul Francez din București, Centrul Național al Dansului, JTI, AFCN.