Momo Sanno a creat un spectacol de dans contemporan cu elevii din Buzău

Dansatorul și coregraful Momo Sanno a susţinut un atelier de dans contemporan de două săptămâni cu elevii de la Colegiul Tehnic Buzău, alături de care a creat spectacolul de dans contemporan „Un zâmbet în vară. Acesta are ca temă principală motivul sânzienelor și va fi prezentat pe scena Festivalului Drăgaica din Buzău vineri, 23 iunie, de la ora 21.00.

Festivalul se desfăşoară în fiecare an, în perioada 20-24 iunie, iar pe scenă sunt programaţi peste 100 de arti
ști, dar și 20 de instalații de agrement și meșteșugari din diferite zone ale ţării, care vor veni la târg cu obiecte și produse tradiţionale.

Sărbătoarea populară de Sânziene sau Drăgaica e un ritual practicat în Moldova, Muntenia și Oltenia cu ocazia solstițiului de vară, care marchează mijlocul verii agrare.

Evenimentul coregrafiat de Momo Sanno are loc cu ajutorul direcțiunii Colegiului Tehnic Buzău și al Primăriei Buzău și cu sprijinul CNDB.

vezi videoclip aici