MIC DICȚIONAR (INCOMPLET) DE LETTRISM

Așadar, Lettrismul

În viziunea fondatorului său, Isidore Isou, lettrismul însemna avangarda avangardei. După el, forma cu cea mai mare puritate a creației este poezia și astfel a înlănțuit demiurgic o teorie a formei poeziei, spunând, reducționist, că Baudelaire a distrus anecdota în favoarea formei poetice, Verlaine a distrus forma poetică pentru linia pură, Rimbaud a distrus linia pură în detrimentul cuvântului, Mallarme a perfecționat cuvântul făcându-l sunet și, într-o ultimă formă a evoluției, Tristan Tzara a distrus cuvântul în favoarea vidului. Isou împărtășea cu ultimul goliciunea de sens a cuvântului și a Lumii, dar cuvântul trebuia salvat și redus la forma lui cea mai pură, lipsită de sens și veșnic fecundă – litera. Isou visa noi forme de litere, noi limbaje și alfabete, să spună lucruri nemaispuse, prin sunete nemaiauzite, să creeze așadar lumi noi.

Botoșani

După poeții Mihai Eminescu și Dan Sociu, Isidore Isou este un alt mare nume care se naște la Botoșani. Se întâmplă în 1925, într-o familie de evrei mic-burghezi. Isou e brici intelectual și citește tot ce se putea citi, iar pe la 17 ani începe să-și pună întrebări și să-și construiască propriile teorii: instinctul primar al vieții nu e supraviețuirea, ci creația, care este ultima formă supremă a activității umane, arta făcând din om, Dumnezeu; prin însăși actul conștient al creației, Dumnezeu este și primul artist, gândea Isou pe atunci.

 

CNDB

Pe 23 februarie, la Centru Național al Dansului București, s-a făcut dreptate, iar Isidore Isou „s-a întors acasă” după mai bine de 70 de ani. Mai exact, este primul eveniment dedicat acestuia după Revoluție, printr-un performance (foto principală) al mezzo-sopranei britanice Loré Lixenberg, care a recitat poezii lettriste și a luat de guler (probabil în stilul lui Isou) spectatori din sală. În partea a doua a evenimentului, întinși pe confortabilele saltele oferite de Centru, tinerii bucureșteni au audiat simfonia scrisă de Isou (adept al extremelor și al imperativului, minimalului și maximalului, acesta voia neapărat să fie cea mai lungă simfonie scrisă vreodată, sau cel puțin să-l bată pe Beethoven la treaba asta). Unii în transă, alții cu telefonul pe Instagram, tinerii noștri au rămas totuși mai bine de o oră la audiție. Mărturisesc, abia când mă obișnuisem să ascult ritmicitatea absolut obscură de semi-cuvinte și onomatopee ale corului lettrist, s-a și terminat simfonia.

Citeste articolul integral aici

Articol scris de de Dinu Guţu pentru art7.fm.