Jurnal de camping (de dans)

Între 11 și 26 iulie, zece artiști din mai toate sferele artelor performative au trăit, studiat și dansat în cele două săli de spectacole ale Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, dar și pe coridoare, acoperiș și scările interioare, plus tot felul de alte cotloane ale venerabilei instituții. Cei zece - Andreea Belu, Elena Copuzeanu, Cătălin Filip, Smaranda Găbudeanu, Daria Ghițu, Cristina Lilienfeld, Oana Mureșan, Virginia Negru, Filip Stoica, Michael Tsouloukidse și Caglar Yigitogullari - au explorat individual și în grup teme care îi preocupă, pornind de obicei de la ideea unei creații pe care au propus-o în aplicația pentru Campingul de dans contemporan 2018, pentru că despre el și oamenii lui e vorba în povestea asta. 
 
 „Abia încep să diger magnificul spațiu al teatrului, conversațiile de la cină și plimbările... “ (Sandra Noeth) 
 
Timp de două săptămâni, mentorii Jan Burkhardt, Sandra Noeth și Mădălina Dan i-au ghidat, în această ordine, pe cei zece participanți prin etape ca dezvoltarea unei idei de spectacol, structurarea unui concept, definirea unei dramaturgii proprii lucrării propuse și articularea unui discurs care să însoțească lucrarea, printre altele. În aceleași două săptămâni de iulie, artiștii și mentorii au mâncat împreună la eternul (pentru actorii craioveni) restaurant Roata, vizavi de teatru, au performat în spațiul pietonal dintre Prefectură și centrul comercial Mercur - apărut după cutremurul din 1977 și relansat cu surle și trâmbițe în 2016 -, au făcut yoga în Grădina Botanică și au participat la sesiuni nocturne în Parcul „Nicolae Romanescu“, despre care orice craiovean conștiincios menționează instantaneu că e al-treilea-parc-natural-ca-mărime-din-Europa. 
 
„Și, bineînțeles, întâlnirea și lucrul cu toți participanții (ce gașcă minunată de oameni), a fost un cadru atât de puternic și de special și o experiență foarte intensă - mai presus de orice sper că artiștii au putut să ia ceva din ea pentru propriile practici și propria muncă.“ (Sandra Noeth) 
 
Prin această tabără de vară, CNDB și-a propus să le ofere artiștilor de dans contemporan și nu numai un „cadru formativ și artistic de dezvoltare coregrafică aplicată” (a se rosti pe un ton oficial), dar a ajuns, spre bucuria echipei, să faciliteze și niște fulminante povești de dragoste cu orașul-gazdă, colaborări în diferite permutări între cei zece artiști, obligatoria legare a unor prietenii trainice și, în general, o experiență care i-a entuziasmat pe toți cei implicați. Ceea ce, bineînțeles, nu ar fi fost posibil fără extrem de grațioasele gazde de la Teatrul Național „Marin Sorescu”. 
 
Dar nu ne credeți pe cuvânt! Iată ce zic câțiva dintre participanții la Campingul de dans contemporan: 
 
Andreea Belu: „Efectul avut e probabil evident acum, după aproape o lună de la terminarea proiectului. Totuși, țin să mulțumesc pentru grija cu care cred că s-a organizat totul: selecția profesorilor, care au adus cu ei multe informații și schimbări de perspectivă; programul, care lăsa timp de odihnă și reflecție; cazarea, care era foarte aproape de teatru - chiar contează să poți merge pe jos, timp de două săptămâni, către locul unde îți petreci ziua până la 18.00.” 
 
Virginia Negru: „Am descoperit conceptele cu care mi-ar plăcea să lucrez și să întrevăd o formulă/structură pe care aș vrea să construiesc spectacolul. Am plecat de la campus cu o mare poftă de scris. Aș vrea să îmi dedic o parte din timp pentru scris ca proces de trezire a creativității și a atenției față de detalii și micro-mișcări în corp.” 
 
Cristina Lilienfeld: „Datorită Mădălinei am (re)descoperit lucrul cu spațiile neconvenționale și real time composition, ceea ce am și explorat în ultima săptămână alături de un grup de performeri pe care l-am condus într-o tabără de creație din Tescani. Mi s-a deschis, însă, apetitul pentru acest gen de lucru și cred că voi găsi mai multe ocazii pentru a-l aprofunda. Pentru mine campusul nu s-a articulat în jurul ideii spectacolului cu care am aplicat, ci mai degrabă am intrat în această experiență cu ideea de a acumula cât mai multe informații, de a performa, de a atinge subiecte de o complexitate teoretică, de a fi capabilă să exprim și să primesc feedback-uri realiste și 
constructive.” 
 
Michael Tsouloukidse: „Campingul m-a ajutat să mă orientez din punct de vedere teoretic spre o literatură mai specifică, m-a făcut și mai conștient de importanța cercetării mișcării și, cel mai important, mi-a oferit strategia conectării mișcării cu cercetarea spațiului, ceea ce a fost extrem de productiv pentru proiectul meu și mi-a adus niște idei de bază noi.”   Caglar Yigitogullari: „Sunt un om diferit. Și nu exagerez. Încă încerc să păstrez același ritm de lucru și gândire în viața mea. Fiecare mentor m-a inspirat enorm și încerc să folosesc fiecare experiență și fiecare informație învățată în timpul campingului. M-a încurajat să merg în zonele profunde ale nevoii de a face această lucrare. Mam bucurat să văd că încă am o uriașă dorință și pasiune pentru asta. Experiența asta a declanșat toate motivațiile politice, dramaturgice și psihologice din mine. Am avut timp să mă concentrez pe fiecare element pe care-l propusesem înainte de a veni. Trebuie să recunosc că, în calitate de actor și performer în sensul Dionisiac, am redescoperit ideea de Dramaturgie...” 
 
Daria Ghițu: „În urma perioadei de lucru am reușit să mă orientez pe o direcție mai bine definită. Am descoperit diverse metode de lucru pentru un spectacol sau pentru cercetare - noi forme de abordare a unui spectacol, diverse moduri de a lucra cu spațiul, cu forma, cu lumina, cu texturile, diverse feluri de a stimula simțurile, diverse moduri de lucru în grup sau individual, diverse idei care pot fi folosite într-un performance sau în procesul de lucru/de cercetare.” 
 
 
Proiectul Camping de dans contemporan 2018 a reuşit:

- să creeze, prin atelierele de dans contemporan, un  mediu oportun de întâlnire între artiștii și comunitatea artistică autohtonă și cea europeană,  asigurând astfel un dialog intercultural formativ-performativ de nivel european;
- să asigure prezența unor coregrafi şi teoreticieni notorii în cadrul proiectului (Sandra Noeth, Jan Burkhardt, Mădălina Dan, Mihaela Michailov) care au adus prestigiu proiectului și instituţiei organizatoare, precum şi instituţiei partenere;
- să creeze un cadru de formare a profesioniștilor de dans contemporan (în special a tinerilor artişti) şi de familiarizare a acestora cu forme de expresie artistică inedite, adecvate publicului şi adaptate la necesitățile de dezvoltare artistică a participanților şi la propunerile concrete ale acestora;
- să încurajeze diverse practici artistice participative și colaborative care privilegiază diversitatea abordărilor coregrafice și formarea exploratorie.