ICR și Fundația Camaro organizează un concert în cadrul TRIBUTE TO IRIS BARBURA

Pianistul Michael Abramovich și dansatoarea și coregrafa Maria Giambona, de la Staatsballett Berlin, vor performa pe 10 iulie 2017 la Camaro Haus din Berlin, în cadrul expoziției Tribute to Iris Barbura, organizată de CNDB și de Fundația Alexander și Renata Camaro.

Institutul Cultural Român în colaborare cu Fundația Alexander și Renata Camaro prezintă acest concert special în cadrul seriei de evenimente dedicate coregrafei avangardiste de origine română Iris Barbura, în orașele București și Berlin.

Acestea au inclus spectacolele Tribute to Iris Barbura şi Iris, prezentate la sala Stere Popescu a CNDB și la Camaro Haus din Berlin în luna aprilie. Derularea spectacolului Tribute to Iris Barbura la Berlin şi realizarea cărţii omonime, co-editată de CNDB şi Deutsches Tanzarchiv din Köln (autori: Corina Cimpoieru, Agnes Kern și Igor Mocanu), au beneficiat de sprijinul Institutului Cultural Român din Bucureşti şi a Rumänisches Kulturinstitut din Berlin.

Acest amplu proiect transdisciplinar inspirat de coregrafa Iris Barbura face parte din reactivarea istoriei dansului românesc de către departamentul de Cercetare al CNDB.

Pentru mai multe informații despre concert, accesați linkul http://icr.ro/berlin/concert-dans-michael-abramovich-si-maria-giambona.