Dans + >>

FOTOGRAFIE DE DANS >> expoziţie foto, intrare etaj 3


Deşi acoperă cei mai recenţi 3 ani de spectacole, performance-uri şi programe coregrafice ce au avut loc la CNDB, imaginile adunate aici nu au pretenţia de a fi o documentare a acestei perioade. Sunt mai degrabă momente minuscule din timp în care mişcarea unui corp s-a întâlnit cu o apăsare conştientă de buton, fentând astfel natura efemeră şi instabilă a dansului. Sunt o explorare a unor fragmente altminteri “ne-vizibile” pentru un ochi alert – acel şir de momente precise şi la fel de semnificative, care, în total, creează mişcarea. Momente din timp care, puse cap la cap, nu adună mai mult de jumătate de secundă din aceşti 3 ani.
Fotografii de Irina Stelea

detalii

La zid, expoziţie de Dan Perjovschi >> 24 ore din 24 la CNDB


"La Zid" este expoziţia-eveniment a lui Dan Perjovschi, deschisă permanent, 24 de ore din 24, la Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti.
Peretele său troian desenat la CNDB a fost singura intervenţie artistică într-o instituţie a statului român. Expoziția este încă deschisă publicului.

detalii
 
20 MAR

Bun rămas! (sau despre discretele scăpări ale sistemului limbic*) >> sâmbătă, 20 martie, ora 19.00, Sala Rondă

- feerie extrasenzorială -


Mind Control Deep Alpha: Farid Fairuz
Consulting sinergetic și prezicători: Maria Baroncea, Alexandra Pirici, Carmen Coțofană, Mădălina Dan, Iuliana Stoianescu
Metode de vindecare prin deghizare și tehnici de manipulare: Andrei Dinu
Meloterapie: Miles Davis
Fototerapie: Cătălin Nicolescu
Energii subtile: Centrul Național al Dansului București și Solitude Project



vezi detalii spectacol

Calendar program

  • Lu
  • Ma
  • Mi
  • Jo
  • Vi
  • Sa
  • Du